duminică, 25 octombrie 2009

Manifestul deprimist - agresiune si digresiune



Am tot încercat să definesc în ultima vreme un fenomen care pentru unii este absolut vizibil, normal şi cât se poate de actual iar pentru alţii înseamnă începutul sfârşitului, apocalipsa literaturii. Sigur că niciodată n-am fost partizanul textelor care conţin cuvinte şi expresii şocante doar de dragul de-a impresiona un potenţial cititor, sigur că nu suport nici "construcţiile" poetice făcute pentru iluminarea maselor, însă nu pot ignora un text literar care deţine toate valenţele pentru a fi considerat ca atare, doar pentru că îmi displace o anumita expresie gen "să-mi bag pula, sunt o mediocră nenorocită" - probabil dacă ar fi sunat în genul "să-mi bag penisul", mulţi dintre comentatori nu s-ar fi ofuscat atât de tare.
Ceea ce vreau să subliniez este falsitatea şi duplicitatea celor care se oripilează în faţa unui text literar. Sunt de fiecare data aceiasi care se oripileaza în faţa oricarui text literar actual, pentru că nu înţeleg fenomenul literar în profunzimea lui şi pentru că n-au o minima cultură a cititului - lecturile lor s-au oprit undeva în clasicism - şi n-au depăşit niciodată epoca eminesciană, cocheteaza de asemenea cu scriitura şi au împânzit lumea cu epigonismele lor desuete. Au pretenţii să fie consideraţi scriitori de parcă titulatura asta chiar poate corespunde oricăui om care scrie. Aceiaşi vociferatori abundenţi sunt în realitate adepţii patriarhatului (indiferent de sex), al rasismului prea puţin disimulat, al xenofobiei nearticulate şi al unui fel de "traditionalism" feroce - patriotardul de serviciu în folosul comunităţii.

Există în drept şi în fapt numai adevărul promulagat de către cei mai sus menţionaţi. restul - în viziunea dânşilor - sunt reminiscenţe diavoleşti, satanişti sub acoperire, violatori în serie şi femei uşoare, bădărani de cartier şi drogaţi incurabili. Aceste patetice personaje, dacă ar deţine puterea absolută, cu siguranţă că ar încerca restaurarea inchiziţiei. arderea pe rug a ereticilor scriitori actuali "care-şi bat joc de limba şi literatura română folosind cuvinte obscene, triviale, agresive, etc." - dar aceşti oameni uita că trăim într-o societate actuala în care valorile sunt depreciate şi marginalizate, în care becalismele şi vadimismele şi vanghelismele au devenit puncte de referinţă, în care politicienii se bălăcaresc zilnic într-un limbaj suburban, în care vedetele tv sunt actriţe porno şi pitzipoance dezabuzate, în care jurnalimul a devenit o rampă de lansare pentru genul horror, în care şeful îşi angajează secretara dupa gradul de experienţă în felaţie, în care iarba a devenit un brand mai cunoscut decat palinca, în care trypurile nu sunt altceva decat reflecţia unor viziuni asupra ceea ce fiecare dintre noi şi-ar dori să trăiască într-o altă realitate.

Deci, într-o asemenea lume, într-o asemenea sociatate, complexa şi terifiantă, dinamică şi restrictivă în acelaşi timp, cum să nu poţi înţelege un text literar care nu face altceva decât să oglindească o realitate contundentă, cu expresii absolut intrate în cotidian, utilizate de toata lumea, începând cu portarul de la primarie şi terminând cu preşedintele ţării ? Repet, eu sunt pe undeva chiar un pudibond, nu cred că vreunul dintre amicii mei m-au auzit vreodată folosind expresii vulgare, dar asta nu înseamnă că trăiesc în altă lume şi nu văd ce se petrece în jurul meu, asta nu înseamnă că într-un posibil text literar scris de cineva n-o sa pot face vizualizarea critică în mod corect doar pentru că anumite expresii aparţinătoare textului mi se par prea puţin delicate - sigur că rupte din context anumite cuvinte şi expresii ar putea avea o cu totul alta interpretare, însă în realitate, aceste cuvinte şi expresii aparţin unui text literar tocmai pentru a reflecta cât mai bine o imagine, o întâmplare existenţială, un flash citadin.

Nu vreau să mă lungesc prea mult, vreau doar să mai fac o menţiune: atâta timp cât un text literar are toate valenţele valorice petru a fi considerat ca atare (şi asta poate să observe orice persoană cultivată cu minim simţ critic şi cu minim bagaj de lecturi) n-o să fiu niciodată de acord cu atacurile la persoană şi n-o să fiu partizanul nimănui care încearcă să folosească Reţeaua literară drept o rampă de propagare a ideilor xenofobe, rasiste, intolerante şi declamative.

2 comentarii:

  1. Am 54 de ani si sint romanca. Dar am plecat din Romania acum 30 de ani si sint convinsa ca sint nu numai depasita de limba, dar am pierdut si din ce stiam...plus ca s-ar putea sa nu fi stiut suficient nici atunci.

    Oricum, inca mai vorbesc romaneste si inca simt nevoia sa scriu...fara pretentii. Exista o masura de ginduri si simtiri pe care daca le scot afara; si astfel mai scap de anxiety si poate paranoia...cine stie?

    Cert este ca , sciitori sau nu, toti simtim. Unii ne exprimam mai greu, altii mai usor si aici cred ca vine in ajutor talentul...Citeodata abia cind pun jos gindurile ce le am, imi devin si mie gindurile mai limpezi, si ma inteleg eu pe mine mai bine...

    Mi-am invatat copii si le-am cerut mereu sa spuna absolut tot ce vor sa spuna, folosind insa un limbaj potrivit. Inteleg ca traim intr-o lume tot mai infecta, dar...incercam sa ne tinem ograda fiecare in rinduiala; si cind iesim afara, invatam copii sa puna gunoaiele la cosul de gunoi. Nu putem nega existenta gunoiului. Dar i-am gasit si in societate, un loc specific unde-l punem...daca vrem sa ne comportam ca oameni civilizati.

    Familia mea se ocupa de albine...asa ca am invatat si eu o multime de lucruri de la aceste insecte mici. Citind textul de mai sus, mi-am imaginat o albina care viziteaza mii de flori si care culege nectarul lor...apoi il trece prin propriul sistem si il depune in cele din urma intr-o celula perfect hexagonala,curata, transformind nectarul in bobul galbui ce incinta cerul gurii oricarei fiinte umane...Apoi il capaceste spre pastrare.

    Gindeam eu, ca pe undeva asa este si un scriitor. Alearga mult, si cauta nectarul in mii de locuri...apoi acel adevar personal pe care l-a descoperit si l-a ales, il trece prin procesul lui personal de gindire si il dedica cerului gurii...vorbei, cuvintului minunat care v-a exprima ideea florii dar in dulceata si frumusetea noului produs ...al mierii...

    Dar...pot gresii; nu e prima data cind gresesc...

    Si imi cer scuze pentru greseli de toate felurile. Am mai fost informata ca nu mai stiu bine limba romana...si cred ca e adevarat.Tragedia este ca nici engleza n-o stiu perfect...de aia m-am hotarit sa continui sa comunic asa cum pot ca la virsta asta nu mai exista alte posibilitati...
    Blessings!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Reamintesc ce este şi cum ar trebui să fie Poezia, după cum spunea Platon, citez: – Poezia este – „acel ceva plăpând, înaripat şi sacru – turnând torentul blândeţii, al bunătăţii divine în noi, ne înveşmântează în lumină şi într-o pace înaltă, în care adâncul de sus se oglindeşte în adâncul nostru, are măestria să ne deschidă ochiul inimii să ne zidească trainică temelie sufletului şi să ne învăluie în mândru acoperământ de iubire pentru tot ce ne înconjoară”.
    - Credeţi că impunerea vulgarităţilor ori a vocabularului banal, cotidian şi de ce nu suburban, creează în cititor emoţie pozitivă ori cel mult răscolirea instinctelor primare? Putem numi poezie un text "cu expresii absolut intrate în cotidian, utilizate de toata lumea, începând cu portarul de la primarie şi terminând cu preşedintele ţării" după cum bine spuneţi?
    Scrieţi cum doriţi, ce şi despre cine vreţi, libertatea cuvântului a fost redobândită, dar vă rog, nu mai numiţi poezie orice asociere de cuvinte sub pretextul că reflectă cotidianul.

    RăspundețiȘtergere