marți, 26 octombrie 2010

Fără valori suntem sortiti uitării - un argument pro Mircea Cărtărescu

Observ în ultima vreme o încrâncenare teribilă împotriva unui scriitor care nu mai are nevoie de nici o prezentare: Mircea Cărtărescu. Am văzut că s-a întâmplat acest lucru chiar şi aici pe Reţeaua literară. Nu ştiu dacă totul porneşte dintr-un subliminal răvăşit al încrâncenării sau pur şi simplu dintr-o dorinţă acută a unora de-a ieşi în evidenţă cu orice preţ – dorinţă propagată mediatic de mai toate mijloacele de comunicare în masă. Sigur, nu contest faptul că majoritatea comentatorilor şi-au recunoscut afinităţile înspre zona structurilor mercantile, însă genul de afirmaţii mereu tendenţioase mă face să cred că o anumită latură comportamentală şi-ar dori să le dedubleze personalitatea şi să-i trasforme într-un fel de judecători supremi. Ceea ce până la un punct mi se pare o dorinţă firească. Însă nefiresc mi se pare să se lanseze afirmaţii nefondate care aduc prejudicii în primul rând autorului în cauză şi în al 2-lea rând mie ca simplu şi umil aparţinător al unei bresle din ce în ce mai hulite şi marginalizate: scriitorimea română.


Acest scriitor, despre care unii vorbesc aparent preocupaţi, a fost unul dintre puţinii scriitori care au reuşit să aducă ceva cu adevărat literaturii române contemporane, care au reuşit să contribuie fundamental şi din fericire necondiţionat la emanciparea unei generaţii întregi de scriitori. Amintesc aici despre incitanta şi sublima perioadă a Cenaclului Litere de la Universitatea din Bucureşti, cenaclu în care m-am format şi eu ca poet într-o perioadă decadentă în care poezia avea toate valenţele unui underground impus & indus de sistem. Mircea Cărtărescu a condus acel cenaclu literar despre care n-ar putea să vorbească altcineva mai bine şi mai pertinent decât cei care şi-au purtat în fiecare săptămână paşii pe coridoarele Facultăţii de Litere în drum spre ceea ce avea să devină perspectiva lor literară. Cezar Paul Bădescu, Răzvan Rădulescu, Mihai Ignat, T.O. Bobe, Zvetlana Cârstean, Doina Ioanid, Victor Nechifor, Ioana Nicolae, Paul Cernat, Sorin Gherguţ, Marius Ianuş, Ana Maria Sandu, Domnica Drumea, Răzvan Ţupa şi mulţi, mulţi alţii. Tineri scriitori care au confirmat. Care deja sunt remarcaţi în lumea literară şi cu care vom putea să ne mândrim în literatura europeană a următorului interval de timp.

Nu ştiu să fi existat cineva care a participat constant la întâlnirile cenacliere de la Litere şi care să nu fi simţit la un moment dat evoluţia. Să nu fi avut sentimentul înălţător al zborului. Despre acest lucru este vorba. Despre înălţarea deasupra lumii şi despre sentimentul zborului. Sigur că este o metafora, sigur că folosesc imagistica poetică încercând o definire a simplităţii artistice, a reîntoarcerii înspre zona inefabilului. N-aş vrea să definesc eclectic şi cu descriptivism egolatru cât de mult a însemnat pentru mine acest cenaclu însă aş vrea cu siguranţă să afirm – şi cred că aş fi cel mai în măsură să-l judec subiectiv, negându-l – că scriitorul Mircea Cărtărescu este tot ceea ce putea da mai bun literatura română contemporană de după Revoluţie. Este acel referenţial spre care tinde să ajungă fiecare scriitor, este un punct de reper necesar.

Ar trebui să avem un maxim respect şi o maximă apreciere faţă de tot ceea ce reprezintă el. Însă din păcate – şi aici n-am cum să-l contrazic pentru că şi eu am cunoscut viziunea de dincolo de zidurile cetăţii – trăim o stare de angoasă faţă de tot ceea ce înseamnă mareţie – şi prin asta încerc să delimitez elitele de elitism – trăim într-o continuă devalorizare culturală, într-o societate care acepta nestingherită propagarea subculturii, a nonvalorilor şi a imposturii, trăim într-un reality show permanent uitând care sunt diferenţele dintre limită şi limitare, confundând libertăţile de opinie şi exprimare cu vehemenţa contestatară şi cu afişarea unui je m'en fiche auctorial. Şi facem acest lucru aproape iradiind în penibilă încântare în loc să aşezăm firescul acolo unde i se cuvine.

Nu spun că ar trebui neaparat să facem un piedestal pentru Mircea Cărtărescu (şi să-l îngropăm în acest fel în derizoriu aşa cum s-a mai întâmplat de-a lungul timpului şi cu alţi mari scriitori) însă ar trebui să ne mândrim că avem asemenea oameni printre noi, ar trebui să-l apreciem cum se cuvine şi să-l propulsăm (chiar şi prin susţinere instituţională) în toată zona de dincolo de zidurile cetăţii. Pentru că dincolo de cetate se află adevărata Cetate pe care cei mai mulţi dintre noi nu vor avea niciodată ocazia să o cunoască în adevărata ei magnitudine. Sigur că cel mai frumos teritoriu este curtea din faţa casei tale însă ar trebui să dărâmăm gardul înalt şi să începem să vedem cu adevărat că dincolo de el există lumea. O lume altfel, multiculturală şi neconvenţională dar civilizatoare până în cele mai profunde înţelesuri. Rămâne în puterea fiecăruia dintre noi să considerăm până unde este necesară civilizarea proprie însă n-avem dreptul să ne desconsiderăm valorile. Este ca şi cum ne-am nega existenţa. Şi fără existenţă degeaba vorbim despre tradiţie, istorie, patriotism, stat naţional şi alte noţiuni elementare.

Fără valori suntem sortiţi uitării, suntem – pentru a nuştiucâtaoarăofertaţii şi încătuşaţii marginalului.

10 comentarii:

  1. Fără valori suntem sortiţi către o extincţie sigură.

    RăspundețiȘtergere
  2. E bine totusi ca unele valori inca mai vorbesc despre adevaratele valori, intr-o tara condusa de nonvalori...

    RăspundețiȘtergere
  3. Cred că pentru a avea capacitatea de a recunoaşte o valoare autentică, trebuie să ai o bază culturală, lecturi, să poţi face comparaţii. Ori asta se întâmplă tot mai rar la noi. Dăm vina pe oricine altcineva, mai puţin pe noi. Şi normal, haideţi să aruncăm cu pietre-n Cărtărescu, nu de alta, dar om avea timp să-l plângem după ce moare. Întrebare: Oare câţi mai sunt în stare să aducă literaturii ce a adus Cărtărescu?

    Sărbători luminoase!

    RăspundețiȘtergere
  4. Anonim6:48 p.m.

    Mie imi plac poeziile lui Cartarescu.

    RăspundețiȘtergere
  5. Anonim6:52 p.m.

    Imi plac pentru ca sunt frumoase prin fapul ca exprima prin cuvinte stari pe care alfel le as ignora.and i get them,i don't have to break a sweat to tr to understand them.That's why i think he's a great writer:) La cati mai multi Cartaresti:)

    RăspundețiȘtergere
  6. http://www.youtube.com/watch?v=t_CzK8d6lSs

    RăspundețiȘtergere
  7. Si pentru mine Mircea Cartarescu, a insemnat si va insemna punctul meu de pornire. Numai prin cartile lui , pentru ca nu m-am bucurat niciodata de prezenta sa, a reusit sa extraga din mine seva concentrata a ce aveam mai bun de dat prin literatura. M-a ajutat si m-a format astfel incat reusesc in fiecare zi sa mai deschid - cum spunea si el intr-un interviu - usile din mintea mea , taramul acesta atat de superficial cunoscut. Pentru toate astea si pentru felul in care a imbogatit literatura ii voi fi mereu recunoascatoare.

    RăspundețiȘtergere
  8. D -le Gelu Vlaşin! Expunerea dumneavoastră pro Mircea Cărtărescu este salutară. Eu, unul, am o admiraţie speicală pentru marile valori ale literaturii noastre. Şi asta pentru că marile valori au deosebita capacitate de a ridica limba, în care gîndreşte şi scrie un creator, de la nivelul comun la un anume pendantism, cum spune lingvistul Ion Oprea în Lingvisitcă şi filosofie(1992), ,,înţeles, spune autorul, în sens pozitiv, ca o aspiraţie către ceva înalt, către ceva superior stării obişnuite.’’(p.85). Cine contestă pendantismul Trilogiei şi a celorlalte scrieri ale lui Mircea Cărtărescu este un ingnorant sau un răuvoitor. Numai că ( şi aici cred eu că e cuiul lui Pepelea, care a declanşa avalanşa de bălăcreli balcanice în cazul Mircea Cărtărescu) , au fost aduse, în afara unuia sau două articole de critică literară ale acestuia, multe articole poliitice. Acestea, cred eu au declanşat virulenţa atacurilor. În opinia mea, ar trebui evitate articolele politice care, de regulă, aprind spiritele. Cu respect!

    RăspundețiȘtergere
  9. Cineva spunea, atât de frumos şi adevărat, că numai un geniu poate recunoaşte şi aprecia un alt geniu. La fel se întâmplă în cazul valorilor autentice, atunci când acestea nu sunt atinse de aripa orgoliilor sau a altor sentimente omeneşti negative. Gestul Dumneavoastră, Domnule Gelu Vlaşin, vă onorează cu asupra de măsură, atât ca Om, cât şi ca Scriitor. Mircea Cărtărescu rămâne un deschizător de drum în literatura română şi un mare scriitor; dacă ar fi scris numai acel uimitor "Levantul" (indiscutabil, o capodoperă), şi tot ar fi rămas în literatura lumii, precum altădată Lampedusa. Iar "Orbitor", în ciuda unei anumite egolatrii tematice (sau, poate, tocmai de aceea!)şi a unor lungimi (vremea romanelor-fluvii a cam apus, totuşi, demult! Non multa . . . ), se înscrie printre romanele reprezentative ale literaturii române. Nu comentez părerile altora, respect democraţia şi libertatea opiniilor; m-am întrebat, însă, deseori: câtă mediatizare se face (şi) altor scriitori valoroşi, dintre care unii au intrat în adevărate conuri de umbră ce par de durată (Ion Mircea,Laurenţiu Ulici, Iustin Panţa, C. Zărnescu . . . ); alţii sunt cvasinecunoscuţi,
    în ciuda profunzimii şi a performanţelor lor creatoare (N. Coande, C.M.Popa, Mircea Bârsilă, Irina Petraş, Alexandru Ecovoiu cu al lui "Saludo" . . . - ca să dau doar câteva exemple!). Mă/ vă întreb neretoric: câţi "metropolitani" au citit cărţile clujencei Hanna Bota, sau pe cele ale vâlcenilor Felix Sima, Petre Tănăsoaica şi Ilorian Păunoiu? Nu mai vorbesc despre "monştrii sacri" precum Manolescu, Negrici, Cornel Moraru, Ion Pop, Blandiana, Dinescu etc.! În schimb, vin din urmă o serie de tineri scriitori "zgomotoşi şi fantezişti", unii dintre ei - simpli mimetici politizând poezia, înjurând porno glia care i-a născut şi primind, pentru aceasta, nişte premii suspecte şi chiar burse de studii în străinătate! (Se pare că aceia care fac pe veşnicii disidenţi sau antinaţionaliştii, au mai multă trecere la forurile şi juriile premiatoare!). Unde sunt acele jurii naţionale nepărtinitoare, ai căror membri să citească majoritatea cărţilor bune, de "pe tot întinsul ţării", să delibereze, fără parti pris-pris şi să împartă "dreptatea literară". L-am întrebat odată pe unul dintre tinerii critici contemporani (foarte bun, dealtfel): "Cum selectezi cărţile pe care le prezinţi în revistele literare centrale?" Răspunsul lui a fost deconcertant, dacă nu stupefiant: "Aleatoriu. Mi se aduce cartea, sau îl cunosc pe autor . . .!" No comment!

    RăspundețiȘtergere
  10. Cartarescu este unul dintre putinii scriitori care reuseste sa creeze imagini atat de puternice si de impresionante. Ce om, ce viziune, sursa de inspiratie inepuizabila pentru mine.

    RăspundețiȘtergere