luni, 15 martie 2010

Tineri poeti - Lazăra Elena-Gabriela


Lazăra Elena Gabriela

Nascuta la 22 octombrie 1992 in Bals - Olt, eleva la Liceul Teoritic Bals din judetul Olt, la doar 17 ani, Elena Gabriela Lazăra a fost revelatia serii in cadrul Poeticilor cotidianului din data de 11 martie 2010 din OtherSide Club Bucuresti. Cu o scriitura dezinvolta si cursiva, cu o imagistica remarcabila, acesta poeta are toate sansele sa devina cunoscuta si recunoscuta in valul cel nou al poeziei romanesti. Deloc utilizatoare de metafore desuete - cum se mai intampla din pacate la multi adolescenti care-si incearca puterile intr-ale scrisului, Gabriela convinge printr-o structura stilistica adecvata si printr-un limbaj care, desi nu foloseste cuvinte shok, reuseste sa impresioneze. Parca desprinse din idilele underground semnate de Jonas Mekas ori din Shadows de John Casavettes sau Pull my daisy de Robert Frank, imaginile din Omul cu sobolani au reusit sa impacteze definitiv atat publicul aflat in sala cat si jurizarea facuta la final de catre Octavian Soviany, Alexandru Matei si subsemnatul - Gabriela obtinand locul 1 din partea juriului si locul 2 din partea publicului la Concursul pe care l-am organizat in Reteaua literara si la care s-a numarat printre cei 7 finalisti . Totul depinde acum de modul in care va reusi sa iasa din grila de valorizare autoimpusa si de modul in care va intelege evolutiv diferentele dintre limita si limitare.

Omul cu şobolani

Doar omul cu şobolani

ondulează codiţele rozătoarelor pe bigudiuri

şi îşi arată faţa ascuţită

domnişoarelor cu coaste luxate

şi cu mâini de cuier,

zâmbitoare la vitrinele din oraş.



La vederea unui decolteu

limba i se rulează

şi dispare între buze

măturând dinţii de salivă,

lasă pofta sâ se agaţe într-un dinte ascuţit

de la coada gâtului.



Omul cu şobolani ademeneşte fetele cu părul lung ,

le spală colţurile despicate cu urzică

şi le dă drumul să zburde tunse asimetric,

să se piardă.

Sadisfacut îşi înfaşoară gâtul cu părul lor,

apoi adoarme.



*



Ferestrele prind mucegai dupa o oră de prinderi de buze,

un trup se ridică şi se pierde in Bucureşti,

celalalt trup rămâne acoperit in pereţi.



cu cămaşa desfacută se aşează lângă un felinar

şi râde.



*

Omul cu şobolani se trezeşte şi nu moare.


Suc de struguri


Podeaua e rece , iar tavanul e alb.

Strâng dantela ce-mi cade pe genunchi,

apoi o las să mi se scurgă printre degete

pentru că tavanul e alb

si dincolo de el sunt stele.



te caut...

pe sub pat , în pat , pe lângă pat

pe sub cărţi , în cărţi , pe lângă cărti

Şi te găsesc

ascuns în colţul tău

analizând particule de aer .



În gălăgia noatră

Am rămas doar noi .

Cei doi care zgârie pereţii în versuri albe,

Plănuind greşeli gramaticale .

Spune-mi...

Să dormim ? Să citim?Să scriem ?Să vorbim?

Pentru că orele trec trase de iepuri din zăpadă

Şi dispar în nori crăpati de creion.



Sucul de struguri se afumă in tigară ,

Nasturele cade de pe sprânceană .

Tot se rezumă în ceară ,

Iar ultimul ceas .

Se varsă în ochii tăi şi dispare.



Auzi tu ....

Mai putem cerne vise

Când prin ferestră trec

licurici si praf de sticle ?


Lorena

Vecina mea are părul ars,

prins in grabă cu stil japonez.

Din tâmple îi pornesc cerceii

care se termină în cozi de peşte.

Pe gâtul-scară o pisică

îşi încolăceşte coada pe trepte

arătându-şi dinţii galbeni.

Atunci când se plimbă

vârful umbrelei se prinde în albastru de metil,

iar nasul i se loveşte în colţuri.

Când se aşează pe scaun în S

deghetele subţiri adună genunchii,

iar corpul se sprijină de spătar.

Atunci e gata să împietrească

în bliţuri.


Corzi vocale


Corzile vocale scot mâinile pe fereastră.
*
În cămăşi până la călcâie,
Cu mâneci de tifon, bufante,

cei doi aleargă pe şirea spinării înverzite

unde venele ies, înfloresc şi dau portocale.

Ei se asează pe plămânul–nufăr ,

vâslesc prin lapte

să ajungă în livada cu mere,

să se urce pe limbă

şi să plece.

*

Corzile vocale sunt identice.


Leapşa

N-am pus buzele pe o ţigară până acum-

vreau sa rămână mereu roşii,

dar îmi place fumul

care iese uşor din gură formând bucle-

îmi place mirosul proaspăt ars

ce mi se îmbibă în haine, în păr,în piele.

E un fel de artă care te ameţeşte,

care te sufocă , care te face să o urăşti

până când o smulgi din buzele fumătorului

şi o arunci fără milă.

Oferă dependenţă privitorului nu celui care o consumă.

şi doare atăt de tare

încât vrei să îţi storci o lămâie în ochii,

să ai motiv să plângi , să gâfâi , să cânţi de bucurie.

4 comentarii:

  1. mi-a placut "leapsa". perfect reala pentru mine. acum sunt fericita ca nu sunt singura care gandeste asa. incepusem sa cred ca sunt nebuna.

    RăspundețiȘtergere