miercuri, 28 iulie 2010

Am fost si sunt un vesnic calator

Un rol important l-a avut minimalismul francez, pe care am ajuns să-l cunosc foarte bine şi care şi-a lăsat o amprentă puternică asupra scriiturii mele, atât în prima carte cât şi în următoarele


EgoPHobia: La ce vârstă ai scris primele versuri? Ţi le mai aminteşti?


Gelu Vlaşin: Ştiu doar atât: pe la vreo şapte ani, cotrobăind ca orice puşti curios prin sertarele ciudate ale unui dulăpior din camera părinţilor mei, am descoperit un teanc de scrisori – exact în sertarul în care n-ar fi trebuit să umblu, pentru că întotdeauna era închis. De data asta, cineva uitase cheia în sertar şi mai mare fericire pe un copil nu era decât să încerce să facă ce nu avea voie sa facă. Aşa am deschis sertarul şi am găsit scrisorile. Erau scrisori de dragoste pe care ai mei şi le scriseseră în perioada în care taică-miu era plecat la Cluj, la şcoală, şi maică-mea rămăsese cu mine, un bebeluş mic. Erau atât de frumoase şi atât de pline de simţire încât efectiv nu am putut să-mi revin multă vreme de atunci, mai ales că înăuntrul lor erau foarte multe versuri. Mai târziu mi-am dat seama că nu erau versurile lor, ci compilaţii din Eminescu, Minulescu, Bacovia, Labiş şi alţi autori. Dar simplul fapt că erau acolo a însemnat un foarte mare impact asupra mea. Ştiu că la puţine zile după întîmplarea asta, m-am apucat de scris. Am scris primele versuri – bineînţeles, dedicate părinţilor mei.


EPH: Pe la şapte ani, deci?


G. V.: Da, cam pe la şapte ani. Consacrarea mea ca poet a venit pe la 14 ani. În clasa a 8-a fiind, mai mereu rezervă pentru olimpiada la literatură, s-a întâmplat să se îmbolnăvească protagonistul, cel care mergea mai mereu şi nu făcea mare brânză, dar profesoara avea o empatie specială pentru tipul ăla, un creţ roşcovan şi urâcios. Aşa m-am trezit împins de la spate şi trimis la olimpiadă. Am câştigat faza pe judeţ şi am ajuns la faza pe ţară. A fost o uimire pentru toţi, dintr-o dată, eterna rezervă reuşea să confirme, mai ales că, la olimpiadă, ce mi-a trecut mie prin cap, eseul respectiv l-am făcut în versuri – toată lucrarea. Că o fi avut legătură nu subiectul, că n-o fi avut, eu am avut inspiraţia de a scrie totul în versuri. Trebuie să recunosc totuşi că eram, cred, cam pe lângă subiect. Cam asta a fost prima etapă a existenţei mele literare.


EPH: Ce autori îţi plăceau în perioada în care ai scris primul volum?


G. V.: În primul rând, scriitorii americani. Am dat într-o antologie de autori americani peste T. S. Eliot, Ezra Pound; eram cumva conectat cu ei şi datorită întîmplărilor afective, care de altfel au generat Tratat la psihiatrie. Pe lângă aceştia, un rol important l-a avut minimalismul francez, pe care am ajuns să-l cunosc foarte bine şi care şi-a lăsat o amprentă puternică asupra scriiturii mele, atât în prima carte cât şi în următoarele. Despre minimalismul francez îi povesteam în acea perioadă lui Alexandru Matei, într-o întâlnire pe care am avut-o în casa Angelei Marinescu, cu Domnica Drumea şi alţii. Alexandru Matei a fost foarte fascinat de povestea mea cu minimalismul francez, pe vremea aia nu prea ştia decât foarte puţină lume de el, ba chiar la un moment dat Ion Bogdan Lefter spunea într-un articol că minimalismul nu există, am avut omică polemică pe această temă. Cert este că Alexandru Matei a devenit un fan al acestui curent – a făcut şi un master, a fost cu o bursă in Franţa pe o specializare în minimalismul francez. Minimalismul francez m-a inspirat în toate manifestările sale – nu doar în literatură, ci şi în arte plastice, eu având de pe atunci senzaţia că pentru a reuşi să laşi ceva cu adevărat în urma ta, trebuie să faci conexiune între muzică, culoare şi cuvânt. Întotdeauna am încercat în poeziile mele să realizez acest fel de conexiuni... 

... continuarea aici

luni, 19 iulie 2010

vineri, 9 iulie 2010

sângeorz - băi / cafenea-nu-ştiu-cum



sângeorz băi, 2010, început de iulie ploios, cafenea nu-ştiu-cum, andrei ruse, sgb (stoian g. bogdan), john florin partene, marin malaicu hondrari, gelu vlaşin într-un dialog incitant despre starea literaturii contemporane, traduceri, promovare şi viziunile distorsionate ale unor critici mai mult sau mai puţin docenţi fundal difuz cu loredana caloian şi darius andrei vlaşin / foto by cristina maria vlaşin