joi, 28 iulie 2011

“Poezia mea nu-mi mai aparține din momentul în care și-a luat zborul în lume…”

Interviu in revista Pagini de Cultură by Raul Băştean : "Fiecare nouă carte înseamnă un alt început. Privesc lumea din perspectiva îndepărtării de mine și îmi asum condiția existenței prin raportarea la simțire. Nu-mi pot înțelege trăirea dacă lumea nu asimilează prin poezia mea o parte din atingerea îngerilor. Pentru că lumea se reponsabilizează mereu de tot ceea ce înseamnă deasupradincolo. Exist în măsura în care reușesc să mă ridic deasupra lumii. Și când sunt acolo, sus, îmi dau seama că de fapt lumea sunt eu. Când reușesc să mă ridic deasupra mea, însemnă că sensul existenței mele capătă un înțeles primordial. Dar ca să mă înalț deasupra lumii a trebuit să învăț zborul. Ayla s-a născut din zbor și din simțire. Din viziunea sublimului și din îmbrățișarea luminii. Ayla este ființa."... (continuare aici)

joi, 7 iulie 2011

Apariție editorială: Ayla, Ed. Cartea Românească 2011


La Editura Cartea Românească, în colecţia “Poezie”, a apărut cea de-a 7ª carte ce-mi poartă semnătura, volumul "Ayla".
ayla este punctul de reper necesar, este centrul pământului, alma mater. întruchipând sublimul existenţial, doza de imaginar luminos, ayla reprezintă o incantaţie transmisă înspre tot ceea ce adulez în momentele mele de maximă sinceritate: simţirea. ayla este simbolul feminităţii, este zborul, înălţarea deasupra lumii! strabătând ţinuturile subliminalului şi afectivului nedeclarat, ayla îşi îndreaptă privirile înspre acele zone nedescoperite în care predomină starea de boemă autentică, absintul domesticit şi cavalerismul nedisimulat. ca şi cum lumea s-ar metamorfoza dintr-o dată în altceva. în devenirea întru devenire. în bildung. ipostazele aylei devin ipostazele întrebărilor fără nici un răspuns premeditat pentru că ayla călătoreşte pretutindeni.

* cartea poate fi gasită în librariile din: click aici !