sâmbătă, 14 iulie 2012

O să votez DA pentru demiterea lui Băsescu !


O să votez DA pentru demiterea lui Băsescu !

Nu-mi vine să cred că mai există oameni care-l văd pe Traian Băsescu într-o lumină favorabilă ! Și nu-mi vine să cred că anumiți intelectuali tineri sau mai puțin tineri pot avea o viziune atât de distorsionată asupra realității. Dacă Traian Băsescu era suspendat prin referendum încă din 2007 vă asigur că ne-am fi aflat acum într-o ipostază  mult mai bună din toate punctele de vedere (economic, politic, social). Păcălind în acel moment o majoritate electorală care îndură și acum efectele acelui vot, Băsescu n-a facut altceva decât să-și instaleze oamenii în toate instituțiile statului, să acapareze serviciile de informații, să manipuleze un guvern de marionete și mai ales să transforme țara într-un poligon al conflictelor, al nesimțirii si al urii, al corupției generalizate și al promovării nonvalorilor și a incompetenței. În orice stat civilizat președintele are un rol esențial de moderator. În România Băsescu a fost principalul motor al tuturor conflictelor instituționale din ultimii 8 ani. Ca să nu mai vorbesc de faptul că Băsescu este cel care a taiat 25% din salariile bugetarilor și 15 procente din pensie! Traian Basescu este cel care a încercat sa controleze totul în România. Unii sunt "uimiți" de rapiditatea schimbărilor și acuză majoritatea parlamentară de neconstituționalitate dar uită că de fapt aceasta era singura soluție viabilă și legală (conform procedurii parlamentare constituționale)  pentru a rezolva acest blocaj - o acțiune parlamentară legală și concertată care să repună în funcțiune instituțiile statului care timp de ani și ani de zile au fost unelte de manipulare pentru așa numitul "președinte - jucător". În plus, întreg mecanismul propagandistic pus în funcțiune la nivel internațional pentru discreditarea acțiunilor majorității parlamentare a atins apogeul prin virulența mesajului transmis, mesaj care insinua că în România a avut loc o "lovitură de stat" și că "statul de drept este în pericol" sau că  "justiția este anihilată". Cum e posibil ca anumiți europarlamentari români și responsabili ai filialelor ICR plătiți cu mii de euro de către statul român să facă declarații publice atât de alarmiste și de-a dreptul isterice care au fost pe punctul de-a destabiliza economia României ?  Cu astfel de mesaje și declarații nu s-a făcut altceva decât să se aducă imense prejudicii atât imaginii României cât și credibilității acesteia la nivel internațional. Asemenea iresponsabilități ar trebui sistate și penalizate imediat pentru că aici este pus în discuție viitorul unei națiuni și al țării, al României, nu interesele unei persoane sau grup de persoane sau ale unui partid politic. Doar din aceste motive și cred că e suficient să spun că voi vota DA pentru demiterea lui Băsescu din convingere și fără niciun fel de regrete ! 


În legătură cu toți cei care vor comenta la aceast articol de opinie, indiferent de opțiunile politice pe care le au, aș vrea să le transmit cuvintele unui om pe care l-am respectat, pe care le asimilez în totalitate - Ion Rațiu (via Voltaire):
"Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine..."
Cred că asta-i esența unei democrații: să poți să-ți exprimi liber opiniile și punctele de vedere asupra oricărui subiect. Fără însă a utiliza un limbaj suburban, fără atacuri la persoană, fără instigare la rasism, discriminare de orice tip sau xenofobie. Din păcate însă deja au fost acaparate pănă și cuvintele acestui om și asumate politic de către niște indivizi care jonglează cu democrația peiorând supremația lor asupra unei țări care de fapt aparține tuturor. Invocarea acestui slogan și acapararea lui de către acești indivizi mi se pare la fel de josnică precum atitudinea unor politicieni de-a nu avea bunul simț să renunțe la poziția lor privilegiată și să lupte pentru aceasta chiar cu riscul de-a distruge o țară întreagă. Asemenea atitudini grandomane și autosuficiente ar trebui amendate iar protgoniștii lor aduși definitiv cu picioarele pe pământ. Pentru că am impresia că acești oameni trăiesc într-o realitate paralelă. O realitate numai și numai a lor.  Altfel ne vom trezi că lozincile lor nesimțite vor invada nu numai mitingurile simpatizanților unor partide ci chiar și viața noastră de zi cu zi. Cum e posibil să ai nesimțirea în calitate de politician să rostești lozinca: "Ne vrem țara înapoi" ! De unde și până unde ? De când și până când țara asta e a voastră ? Doamne, cât cinism și câtă lipsă de bun simț ! Sper să dea bunul Dumnezeu să avem parte după 29 iulie și apoi după alegerile parlamentare de o schimbare radicală a tot ceea ce înseamnă modalitate de-a face politică în România. Să dispară pentru totdeauna frica de dosare, spaima de a pierde locul de muncă doar din motivul că nu ești afiliat politic, umilința profesorilor și medicilor, ignoranța cu care sunt tratați muncitorii și pensionarii, nesimțirea celor care au profitat de protecția puterii dar mai ales ura cu care ne-au învrajbit atâția ani unii împotriva altora. Ura fraternă alimentată de interese meschine, ura demolatoare cu care ne întâlnim la fiecare colț al existenței nostre. Îmi doresc o țară în care să pot să mă așez la o masă cu vecinul meu, chiar dacă avem opinii politice diferite și să bem împreună un pahar de vin fără să ne înjurăm, fără să ne agresăm verbal și fizic, fără să devenim instrumente pătimașe ale unor profitori ordinari. O țară în care valorile să fie respectate și prețuite indiferent de partidul din care fac parte, o țară în care copiii mei să simtă siguranța zilei de mâine iar zâmbetele oamenilor pe stradă să devină majoritare. Și vă rog să mă credeți că acest lucru nu este imposibil ! Depinde de noi să facem primul pas. Doar din aceste motive și cred că e suficient să spun din nou că voi vota DA pentru demiterea lui Băsescu din convingere și fără niciun fel de regrete !


duminică, 27 mai 2012

CLUBURILE LIBERALE DIN SPANIA - PREZENTARE





Dragi prieteni, 


Îmi permit să vă numesc asa, indiferent de ideologiile politice pe care le aveti si indiferent de cultul religios pe care-l reprezentati datorita faptului că fiecare dintre dumneavoastră sunteti parte a comunitătii românesti din afara granitelor si eu mă identific, prin activitatea mea de zi cu zi si prin experientele pe care le-am trait, cu acei români care prin aportul lor modest au fost cei care au promovat imaginea României si a românilor în străinătate. Dumneavoastră faceti acest lucru în fiecare zi si meritati toate aprecierile pentru eforturile pe care le faceti si pentru curajul cu care ati înfruntat si înfruntati în continuare dificultătile vietii departe de tară si uneori departe de cei dragi. 

Personal m-am hotărât să-mi aduc si eu o minimă contributie la schimbarea de mentalitate la nivel politic si la promovarea intereselor adevarate ale comunitătii românesti din Spania. Am deja 11 ani de când imi duc existenta pe teritoriul iberic si am început, la fel ca si dumneavoastră trecând prin greutătile celui care pleacă din tară cu gândul să-i fie mai bine. Am trecut prin toate etapele de la muncă necalificată în agricultură si constructii până la recunoasterea capacitătilor profesionale si ocuparea unor pozitii manageriale importante în diferite firme spaniole. Si vă rog să mă credeti că nu mi-a fost deloc usor.

Consider că nimeni altcineva nu poate cunoaste mai bine situatia românilor din afara tării decât cel care a trecut prin toate etapele emigrantului si care a cunoscut pe propria piele greutătile cu care se confruntă românii din străinătate. De ani de zile tot au venit pe aici diversi domni deputati, senatori, ministri si  secretari de stat, îmbrăcati frumos si elegant, cu masini luxoase si costume scumpe, cazati în hoteluri renumite si hrăniti în restaurante pe care nu stiu câti români din Diaspora ar putea sa le frecventeze măcar la zile mari. De ani de zile tot auzim povesti nemuritoare despre cum o să fie ajutată Diaspora si deaspre cum o să primim finantări pentru proiectele noastre. Toate au rămas doar vorbe, distinsii domni au tot venit si au tot plecat pe banii contribuabililor - adică pe banii nostri si nu s-a întâmplat nimic din ceea ce au promis cu dărnicie. Noi tot aici am rămas cu greutătile noastre, cu grija zilei de mâine, cu spaima că vom pierde locul de muncă dar mereu cu speranta că o să vină vremuri mai bune.  Doar cu sperantă si credintă am reusim să mergem mai departe.

Cred că a venit vremea să se schimbe ceva si la nivel politic, adică să avem o reprezentare politică adevarată, facută de oameni capabili si cunoscători ai probelmelor cu care se confruntă românii din străinătate. Cred că a venit vremea să solicităm o mai mare atentie din partea institutiilor politice românesti pentru că avem acest drept si pentru că prin contributia noastră financiara, de miliarde de euro anual, ne-am adus aportul substantial pentru supravietuirea economică a tării.

Cred că merităm respectul cuvenit, cred că merităm niste taxe consulare mici si nu cele aberante practicate acum, cred că merităm să fim tratati civilizat la sediile consulare sau la ambasadă, cred că merităm să avem si noi un centru de informare cu o bursă a locurilor de muncă, cred că merităm să avem si noi o Casă a României aici in Spania unde să ne întâlnim si unde să putem participa cu drag la evenimentele organizate, cred ca meritam sa se acorde o mai mare importanta bisericilor romanesti din Spania si din acest punct de vedere am considerat că cea mai buna alternativă a schimbării o reprezintă liberalismul.  

Cluburile Liberale din Spania se constituie ca o comunitate liberală a românilor din peninsula iberică ce îsi propune să răspundă necesitătii românilor din spatul iberic de-a avea posibilitatea să-si exprime punctele de vedere si doleantele în legătură cu problemele specifice cu care se confruntă pe teritoriul iberic dar si în legătură cu necesitatea schimbării perceptiei cetătenilor spanioli fată de imaginea negativă pe care o avem în Spania datorită infractionalitătii pe care o practică anumiti conationali. 

Comunitatea Cluburilor Liberale din Spania este deschisă tuturor celor care sunt membri ai PNL rezidenti în Spania dar si simpatizantilor cu principii liberale sau celor care doresc să participe activ la promovarea schimburilor de idei si găsirea solutiilor necesare pentru promovarea unei mai bune imagini a României si a românilor în Peninsula Iberică.  Cluburile Liberale din Spania  promoveaza libertatea de exprimare si apără dreptul la opinie

În  Cluburile Liberale din Spania  pot activa liberali, conservatori, crestin-democrati, monarhisti si toti aceia care sunt adeptii liberalismului si ai principiile liberale.

Cluburile Liberale din Spania  se vor implica în realizarea conexiunilor necesare între institutiile de sorginte liberală de pe teritoriul spaniol si organismele PNL din România dar în acelasi timp va încerca să devină o paltformă de conexiune între comunitatea românească din Spania si autoritătile spaniole si române pentru promovarea si apărarea intereselor românilor din Spania si încercarea de-a solutiona diversele si numeroasele probleme cu care se confruntă cetătenii români rezidenti în Spania.

Cluburile Liberale din Spania  îsi propun o bună colaborare cu toate asociatiile, bisericile si parohiile românesti din Spania indiferent de cultul religios pe care-l reprezintă pentru că numai împreună putem să contribuim la o schimbare autentică în România si numai împreună putem să găsim rezolvarea problemelor românilor din Spania. 

Cluburile Liberale din Spania vor organiza periodic evenimente culturale considerând că cea mai bună modalitate de-a promova liberalismul si principiile liberale este prin intermediul artelor si a culturii dar fără a neglija si aspectele legate de consolidarea relatiilor de afaceri bilaterale si organizarea unor schimburi de bune practici între Spania si România.

Încercăm să schimbăm mentalitătile prin contributia personală a fiecăruia dintre noi pentru a putea fi pregătiti în viitorul apropiat să participăm si din afara tării la evolutia firească a societătii românesti prin sustinerea initiativelor legislative liberale relationate cu românii din Diaspora si printr-o mai bună promovare a celor care prin activitatea de zi cu zi îsi aduc o mare contributie la pozitivarea imaginii României în lume. Pentru că fiecare român aflat în Spania sau în altă tară din lume, este un ambasador al traditiilor si obiceiurilor românesti, al culturii, al inteligentei si al inventivitătii românesti. 

Eu nu vă cer votul pentru că nu candidez acum la vreo functie parlamentară si nici nu vă promit lucruri fabulatorii si nici nu vă cer ajutor financiar însă am nevoie de sprijinul dumneavoastră. Toti românii care doresc să se implice în deschiderea unui Club Liberal într-un oras din Spania sau doresc să mă ajute în actiunile mele de promovare sunt rugati să mă contacteze. Orice sugestie si orice sfat venit din partea dumneavoastră este un semn că totul nu e în zadar si că există sanse reale ca împreună să contribuim la schimbarea de mentalitate atât de necesară în România. Si acest lucru nu-l putem realiza decât începând cu noi însine. 

Promovăm liberalismul si cauza liberală, promovând România si valorile morale, socio-culturale si economice românesti !

Vă multumesc pentru atentia acordată, îmi cer scuze celor pe care i-am deranjat involuntar si vă doresc toate cele bune dumneavoastră si familiei. De asemenea va doresc mult succes in activitatea pe care o desfasurati in folosul comunitatilor romanesti din Spania. Pentru că ceea ce facem si faptul că suntem aici pe meleaguri străine nu este o aventură ci dorinta de-a putea asigura un viitor mai bun familiilor si copiiilor nostri.

Asa sa ne ajute Bunul Dumnezeu ! 


Gelu Vlasin
coordonator
Cluburile Liberale din Spania 
Telf: 691538369
clubliberalmadrid@gmail.com 
 http://diaspora.pnl.ro/  
http://www.facebook.com/groups/liberaliidinspania


CLUBURILE LIBERALE DIN SPANIA


1. Club Liberal Madrid - Gelu Vlasin
2. Club Liberal Barcelona - Laura Rizescu
3. Club Liberal Sevilla - Veronica Opritoiu
4. Club Liberal Corredor de Henares - Andrei Sever
5. Club Liberal Roquetas de Mar - Popa George
6. Club Liberal Bilbao - Tudor Petrica
7. Club Liberal La Coruña - Mirela Vlaica 
8. Club Liberal Lorca - Alina Varvari 
9. Club Liberal Reus - Maria Calini
10. Club Liberal Benidorm - Diana Cifor
11. Club Liberal Getafe - Maria Salistean
12. Club Liberal Valdemoro - Florina Bele
13. Club Liberal Parla - Daniela Roxana Grohotean
14. Club Liberal Quintanar de la Orden - Sorin Balascau
15. Club Liberal Coslada - Marin Trasca


duminică, 13 mai 2012

Club liberal Madrid - Scrisoare de intentie




Dragi oameni buni

Îmi permit să vă numesc așa indiferent de ideologiile politice pe care le aveți datorita faptului că fiecare dintre dumneavoastră sunteți parte a comunității românești din afara granițelor și eu mă identific, prin activitatea mea de zi cu zi și prin experiențele pe care le-am trait, cu acei români care prin aportul lor modest au fost cei care au promovat imaginea României și a românilor în străinătate. Dumneavoastră faceți acest lucru în fiecare zi și meritați toate aprecierile pentru eforturile pe care le faceți și pentru curajul cu care ați înfruntat și înfruntați în continuare dificultățile vieții departe de țară și uneori departe de cei dragi.

Personal m-am hotărât să-mi aduc și eu o minimă contribuție la schimbarea de mentalitate la nivel politic și la promovarea intereselor adevarate ale comunității românești din Spania. Am deja 11 ani de când imi duc existența pe teritoriul iberic și am început, la fel ca și dumneavoastră trecând prin greutățile celui care pleacă din țară cu gândul să-i fie mai bine. Am trecut prin toate etapele de la muncă necalificată în agricultură și construcții până la recunoașterea capacităților profesionale și ocuparea unor poziții manageriale importante în diferite firme spaniole. Și vă rog să mă credeți că nu mi-a fost deloc ușor.

Consider că nimeni altcineva nu poate cunoaște mai bine situația românilor din afara țării decât cel care a trecut prin toate etapele emigrantului și care a cunoscut pe propria piele greutățile cu care se confruntă românii din străinătate. De ani de zile tot au venit pe aici diverși domni deputați, senatori, miniștri și  secretari de stat, îmbrăcați frumos și elegant, cu mașini luxoase și costume scumpe, cazați în hoteluri renumite și hrăniți în restaurante pe care nu știu câți români din Diaspora ar putea sa le frecventeze măcar la zile mari. De ani de zile tot auzim povești nemuritoare despre cum o să fie ajutată Diaspora și deaspre cum o să primim finanțări pentru proiectele noastre. Toate au rămas doar vorbe, distinșii domni au tot venit și au tot plecat pe banii contribuabililor - adică pe banii noștri și nu s-a întâmplat nimic din ceea ce au promis cu dărnicie. Noi tot aici am rămas cu greutățile noastre, cu grija zilei de mâine, cu spaima că vom pierde locul de muncă dar mereu cu speranța că o să vină vremuri mai bune.  Doar cu speranță și credință am reușim să mergem mai departe.

Cred că a venit vremea să se schimbe ceva și la nivel politic, adică să avem o reprezentare politică adevarată, facută de oameni capabili și cunoscători ai probelmelor cu care se confruntă românii din străinătate. Cred că a venit vremea să solicităm o mai mare atenție din partea instituțiilor politice românești pentru că avem acest drept și pentru că prin contribuția noastră financiara, de miliarde de euro anual, ne-am adus aportul substanțial pentru supraviețuirea economică a țării.

Cred că merităm respectul cuvenit, cred că merităm niște taxe consulare mici și nu cele aberante practicate acum, cred că merităm să fim tratați civilizat la sediile consulare sau la ambasadă, cred că merităm să avem și noi un centru de informare cu o bursă a locurilor de muncă, cred că merităm să avem și noi o Casă a României aici in Spania unde să ne întâlnim și unde să putem participa cu drag la evenimentele organizate și din acest punct de vedere am considerat că cea mai buna alternativă a schimbării o reprezintă liberalismul.

Club Liberal Madrid se constituie ca o paltformă liberală a românilor din Spania și își propune să răspundă necesității comunității românești de-a avea posibilitatea să-și exprime punctele de vedere și doleanțele în legătură cu problemele specifice cu care se confruntă pe teritoriul iberic dar și în legătură cu necesitatea schimbării percepției cetățenilor spanioli față de imaginea negativă pe care o avem în Spania datorită infracționalității pe care o practică anumiți conaționali.

Club Liberal Madrid este deschis tuturor celor care sunt membri ai PNL rezidenți în Spania dar și simpatizanților cu principii liberale sau celor care doresc să participe activ la promovarea schimburilor de idei și găsirea soluţiilor necesare pentru promovarea unei mai bune imagini a României și a românilor în Peninsula Iberică. Club Liberal Madrid promoveaza libertatea de exprimare și apără dreptul la opinie

În Club Liberal Madrid pot activa liberali, conservatori, creștin-democrați, monarhiști și toți aceia care sunt adepții liberalismului și ai principiile liberale.

Club Liberal Madrid se va implica în realizarea conexiunilor necesare între instituțiile de sorginte liberală de pe teritoriul spaniol si organismele PNL din România dar în acelasi timp va încerca să devină o paltformă de conexiune între comunitatea românească din Spania și autorităţile spaniole pentru promovarea și apărarea intereselor românilor din Spania și încercarea de-a soluționa diversele și numeroasele probleme cu care se confruntă cetățenii români rezidenți în Spania.

Club Liberal Madrid își propune o bună colaborare cu toate asociațiile, bisericile și parohiile românesti din Spania indiferent de cultul religios pe care-l reprezintă pentru că numai împreună putem să contribuim la o schimbare autentică în România și numai împreună putem să găsim rezolvarea problemelor românilor din Spania.

Club Liberal Madrid va organiza periodic evenimente culturale considerând că cea mai bună modalitate de-a promova liberalismul și principiile liberale este prin intermediul artelor și a culturii dar fără a neglija și aspectele legate de consolidarea relațiilor de afaceri bilaterale și organizarea unor schimburi de bune practici între Spania și România.

Încercăm să schimbăm mentalitățile prin contribuția personală a fiecăruia dintre noi pentru a putea fi pregătiți în viitorul apropiat să participăm și din afara țării la evoluția firească a societăţii românesti prin susținerea inițiativelor legislative liberale relaționate cu românii din Diaspora și printr-o mai bună promovare a celor care prin activitatea de zi cu zi își aduc o mare contribuție la pozitivarea imaginii României în lume. Pentru că fiecare român aflat în Spania sau în altă țară din lume, este un ambasador al tradițiilor și obiceiurilor românești, al culturii, al inteligenței şi al inventivității românești.

Eu nu vă cer votul pentru că nu candidez acum la vreo funcție parlamentară și nici nu vă promit lucruri fabulatorii și nici nu vă cer ajutor financiar însă am nevoie de sprijinul dumneavoastră. Toți cei care doresc să se implice în deschiderea unui Club Liberal într-un oraș din Spania sau doresc să mă ajute în acțiunile mele sunt rugați să mă contacteze. Orice sugestie și orice sfat venit din partea dumneavoastră este un semn că totul nu e în zadar și că există șanse reale ca împreună să contribuim la schimbarea de mentalitate atât de necesară în România. Și acest lucru nu-l putem realiza decât începând cu noi înșine.

Promovăm liberalismul, pormovând România și valorile socio-culturale și economice românești !

Vă mulțumesc pentru atenția acordată, îmi cer scuze celor pe care i-am deranjat involuntar și vă doresc toate cele bune dumneavoastră și familiei.  Pentru că ceea ce facem și faptul că suntem aici pe meleaguri străine nu este o aventură ci pentru că ne gândim în primul rând la viitorul familiile noastre și al copiiilor noștri.
 
Gelu Vlasin
coordonator

Club liberal Madrid
Telf: +34691538369
mail: clubliberalmadrid@gmail.com 
http://diaspora.pnl.ro/
http://www.facebook.com/groups/clubliberalmadrid/

* Se pot înființa cluburi liberale în orice colț de lume unde exista români interesați să facă acest lucru. Pentru detalii vă rog să mă contactați pe adresa de mail de mai sus. 

luni, 5 martie 2012

Concurs de literatură - Reţeaua literară, 2012


Reţeaua literară în parteneriat cu editura Tracus Arte organizează cea de-a III -a ediţie a concursului naţional de literatură "Reţeaua literară" (secţiunile poezie şi proză).
Perioada de înscriere: 01 martie - 30 aprilie 2012
Finaliştii vor fi desemnaţi în ultima parte a lunii mai 2012. Câştigătorii vor beneficia de publicarea unui manuscris la editura Tracus Arte şi de lansare la Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus iar finaliştii de promovare preferenţială atât în Reţeaua literară cât şi prin intermediul site-urilor partenere.
Textele vor fi trimise pe mail (reteaualiterara@yahoo.es), alături de o prezentare (cv literar + date de contact) până la data de 30.04.2012.
Condiţii de înscriere:
- să nu fi debutat până acum în volum cu poezie sau proză
- nu există limită de vârstă pentru înscriere
- se vor trimite maximum 15 poeme sau 15 pagini de proză în format A4, scrise pe o singură faţă
- cu specificaţiile: font times new roman 12, la două rânduri
Câştigătorii vor fi desemnaţi de către un juriu format din: Paul Cernat, Alexandru Matei, Alex Goldiş, Crina Bud, Şerban Axinte, George Neagoe si Gelu Vlaşin.
Concursul este organizat de :
in parteneriat cu:
colaboraratori şi parteneri media:

* suntem deschişi pentru propuneri noi de parteneriate media sau de colaborare !


miercuri, 22 februarie 2012

Darius a invadat spatiul Ambasadei Romaniei la Madrid !

Atmosferă festivă însă discretă şi de bun simţ, luni 20 februarie, ora 17:00, la sediul Ambasadei României din Madrid cu ocazia decernării Ordinului Meritul Cultural în Grad de Cavaler - decoraţie primită din partea statului român prin intermediul Administraţiei Prezidenţiale la propunerea Ministrului Culturii.



Am fost destul de emoţionat în prezenţa prietenilor şi apropiaţilor care au participat la eveniment dar mai ales în prezenţa Cristinei, soţia mea şi-a fiului meu Darius, care în scurtă vreme a devenit protagonistul numărul unu, "cotropind" teritoriul Ambasadei şi surclasându-mă fără drept de apel. Decoraţia mi-a fost înmânată de către domnul Ministru Consilier Ilie Bănică în urma unui discurs bine închegat, fără prea multă risipă de metafore şi cât se poate de coerent ceea ce demonstrează că nu întâmplător a fost domnia sa la un moment dat purtător de cuvânt al MAE. Printre participanţi, înafară de agreabila prezenţă a doamnei consilier Ştefana Rotaru, anfitrioana evenimentului, am remarcat prezenţa unor oameni la care ţin în mod special şi cărora doresc să le aduc mulţumiri şi pe această cale. Mă refer la Don Melquiades, profesorul, omul fără de care probabil drumul meu spre Madrid s-ar fi poticnit pe undeva prin Castilla la Mancha şi Don Miguel Fonda, care a reuşit în momente dificile să mă facă să cred în continuare în proiectul FEDROM. Sunt două dintre persoanele fără de care probabil n-aş fi putut ajunge acum în ipostaza de-a primi una dintre cele mai înalte distincţii acordate de către statul român.


M-a bucurat de asemenea prezenţa colegilor mei de la IDESIE- Instituto de Estudios Superiores de Ingeniería y Empresa (Marcos, Fernando, Tani şi Jose Maria) a celor de la Federaţia Asociaţiilor Româneşti din Spania - FEDROM (Miguel, Ana şi Silvia), a lui Jesus Benito, Liana Cureraru (împreună cu soţul), a directoarei ICR Madrid, Ioana Anghel, a lui Claudiu Store şi Cornel Drinovan, Ruxandra Constantinescu, Agustin Gonzalez Plasencia, Doru Cărbunaru (împreună cu soţia), a reprezentanţilor Ambasadei (Ionuţ Neagu, Ionuţ Marian Vâlcu, etc.).


Am adus multumirile cuvenite celor prezenţi, am dedicat decoraţia familiei, membrilor Reţelei literare şi ai României din Diaspora precum şi celor care de o lună de zile protestează în Piaţa Universităţii pentru redobândirea demnităţii naţionale înfruntând cu stoicism vicisitudinile vremii. Lor şi tuturor românilor atât din ţară cât şi din Diaspora care (încă) mai cred în valorile morale şi spirituale ale acestei ţări, celor care consideră că Monarhia ar putea fi o soluţie bună pentru România şi tuturor celor care mai au speranţe într-o schimbare adevărată. Am uitat să aduc mulţumiri publice colegilor mei de la FEDROM însă îmi repar acum greşeala rugându-i să-mi ierte scăparea care n-a fost intenţionată ci s-a datorat emoţiilor pe care le-am avut în acele momente.