duminică, 13 octombrie 2019
sâmbătă, 21 septembrie 2019
Premio Nacional de Poesía "Andrei Muresanu" 2019
Encantado por ser galardonado con el Premio Nacional de Poesía "Andrei Muresanu" 2019, otorgado en Rumania.
miercuri, 18 septembrie 2019
Poeta Invitado en los Festivales Internacionales de Literatura: FILIT y LITVEST
2-6 de octubre - poeta invitado en el Festival Internacional de Literatura y Traducción de Iași (Rumania) - FILIT - con participantes de 13 países
Presentación de mi nuevo libro
.....................................
Peste 2 luni, sâmbătă, 16 noiembrie, începând cu ora 19:30, va avea loc prezentarea noii mele cărți, Ayla, în cunoscutul spațiu al editurii HUERGA și FIERRO, în prezența excelentului traducător Mario Castro Navarrete , a autorul prologului, marele poet Escandar Algeet, a editorilor monumentali Charo Fierro și Antonio J. Huerga, și a dragei mele Cristina Maria Vlasin, care mă va susține cu un magnific concert de jazz. Vom avea mai multe surprize pentru toată lumea. Ca întotdeauna, vă aștept pe toți cu mare drag!
Mis libros ...Cărțile mele ...My books...Mes livres...Meus livros...мои книги...我的书... הספרים שלי
הספרים שלי
1. Tratado de psiquiatría - Ed. Vinea - 1999 (ro)
2. Ataque de pánico (libro electrónico) - Ed. Noesis - 2000 (ro)
3. El poema torre - Ed. Museo de la Literatura Rumana / A.S.B. - 2001 (ro)
4. Ataque de pánico - Ed. Museo de la Literatura Rumana - 2002 (ro)
5. El poema torre (libro electrónico) - Ed. Liternet - 2003 (ro)
6. Soigné à l'hospital psychiatrique - Ed. Equivalences - 2003 (Francia) (fr)
7. El último aliento - "Biblioteca Bucarest" - A.S.B. / Ed. Azero - 2005 (ro)
8. Tratado de psiquiatría (libro electrónico) - Ed. Liternet 2006 (ro)
9. Don Quijote el errante - diario ibérico - Editura Eikon, 2009 (ro)
10. El hombre adorno - Ed. Brumar, 2009 (ro)
11. Ayla - Ed. Cartea Românească, 2011 (ro)
12. In der psychiatrie behandelt - Ed. Pop Verlag, 2012 (Alemania) (de)
13. Veintisiete - Ed. Tracus Arte, 2013 (ro)
14. Tratado de psiquiatria (2ª edicion) - Ed. Karth (Herg Benet) – 2014 (ro)
15. Tratado de psiquiatria – Amargord Ediciones - 2014 (España) (es)
16. Traité à la psychiatrie - Ed. Claire de Plume 34 - 2015 (Francia) (fr)
17. Treatise on psychiatry - Ed. Contemporary Literature Press - 2015 (ro/en)
18. El último aliento - Huerga y Fierro Editores - 2017 (España) / (ro / es )
19. Ayla - Huerrga y Fierro Editores - 2019 (España) / (ro / es)
vineri, 7 iunie 2019
sâmbătă, 18 mai 2019
DIVERBIUM - FESTIVAL INTERNACIONAL DE POESÍA
El acto lo presidirá, Rafael Soler, poeta, escritor y vicepresidente 1º de ACE / Asociación Colegial de Escritores.
Poetas invitados (orden alfabético): Escandar Algeet (Jorge Pastor Algeet), L Santiago Méndez Alpízar, Acoyani Guzmán Bárcena, Mario Castro, Sahar Chaabane, Javier Claure Covarrubias, Ingrid Da, Carole Gabriele, Daniel Alejandro Navas Gómez, Adriana Hoyos, Claudiu Komartin, Mariuccia Licari (Mariuccia Morrison Green), Juan Carlos Mestre, Myriam Niboucha, Alexandra Nicod, Divna Nikolic, Jorge Olivera, Abdul Hadi Sadoun, Carlos Salem Sola (Carlos SalemDos), Peter Wessel, Ahmad Yamani, Leo Zelada.
marți, 23 aprilie 2019
FESTIVAL HISPANO RUMANO DE POESIA – DIVERBIUM 2019 – (primera edición)
Con la ocasión de la celebración
del Día Mundial del Libro y del Derecho
del Autor, el sábado 20 de abril 2019 a las 17:30 en el salón de actos de
la Embajada de Rumanía en España,
Avenida Alfonso XIII, 157 tuvo lugar DIVERBIUM
- Festival Hispano Rumano de Poesía (primera edición). Organizadores: ASARS
/ Asociación de Escritores y Artistas
Rumanos de España en colaboración con Asociación
Cultural Diverbium y la Revista
Kryton bajo el patrocinio de la Embajada
de Rumania en España. Director Festival: Gelu Vlasin. Presentadores: Constanta
Dumitrache y Dragos Popa. Participaron
16 mujeres poetas y 16 hombres poetas: Alexandra Nicod, Antonio Daganzo, Carlos d'Ors, Cris Aparicio, Cristina
Alejandra Arribas, Constanta Dumitrache, Costinel Lungu, Daniel Navas, David
Escudero, David Foronda, Débora Pol, Divna Nikolic, Dragos Popa, Gelu Vlasin,
Ingrid Da, Jorge Olivera, Leo Zelada, Marin Dumitrescu, Marinela B. Matei,
Mihaela Vechiu, Norberto García Hernanz, Óskar Rodrigáñez Flores, Pilar S.
Tarduchy, L.Ramon G. del Pomar, Relu Mircea, Rodica Alina Carceanschi, Sabin
Muresan, Sahar Chaabane, Silvia Ramos, Sylvie Riesco Bernier, Stefania Vasile,
Vanessa Cruz. Al final del evento los participantes han podido degustar
aperitivos y otros productos típicos rumanos. El evento contó con la presencia
de Mihai Sirbu, consejero de la
Embajada de Rumania en España. Más detalles en el Blog del Festival: https://diverbiumfestivalhispanorumano.blogspot.com/
vineri, 11 ianuarie 2019
Neantul transparent al lui Gelu Vlasin
"În contextul literaturii române, Gelu Vlașin este un poet care vine cu o însemnată experiență iberică (și influență în același timp), ceea ce îi conferă o notă de noutate, de prospețime lirică. Trăitor în Spania, din 2001, poetul a devenit de curând și membru al Uniunii Scriitorilor Spanioli, luat în seamă așadar și în mediul literar în care trăiește. Comentatorii săi de limbă spaniolă, printre altele, fac referire și la o zestre carpatină a versurilor sale: „Este ca întoarcerea veșnică sau, așa cum a spus și Paul Celan: poezia este un fel de revenire acasă. Așa este, Vlașin, poetul român care trăiește la Madrid, vine din țara unor mari autori, precum Mihai Eminescu, poetul național, sau Herta Müller, Premiul Nobel pentru literatură, dar influența lui Gelu vine din curenți mai avangardiști, cum ar fi linia marcată de Tristan Tzara, în anii cu Francis Picabia, Marcel Duchamp și André Breton.” (Theodoro Elssaca) Criticii români l-au luat în seamă mai ales cu Tratat de psihiatrie (Editura Vinea, 1999), volum cu care a obținut Premiul pentru debut al Asociației Scriitorilor din București. Nicolae Manolescu nu ezită să afirme: „Cea mai mare calitate a acestei poezii, care nu pare a unui începător, este egalitatea cu sine, tonul neschimbat, nivelul pretutindeni înalt al emoției lirice.” Recentul său volum, Ultima suflare (El último aliento, Edición bilingue, Traducción Mario Castro Navarrete, Huerga y Fierro editores, Madrid, 2017), se adresează mai degrabă cititorilor spanioli, dar a avut o bună răspândire și în mediile literare românești. Poetul scrie în limba sa natală, echivalențele în spaniolă fiind opera unor excelenți traducători. Autorul versiunii spaniole al acestui din urmă volum, Mario Castro Navarrete, el însuși un merituos poet și bun cunoscător al limbii române (a trăit o vreme în țara noastră!), în sintetica sa prefață (Nota del traductor), după ce menționează că poezia autorului român „se dovedește a fi un corp unitar ce se mișcă între abstract și concret” (precum sculpturile lui Brâncuși, am spune noi), menționează: „După părerea mea, poetul român Vlașin, o voce recunoscută în ambianța literară spaniolă, căci trăiește la Madrid, dovedește calitatea poetică a truvadorilor români, deoarece cultura românească se consolidează și își deschide un drum în țările de limbă spaniolă, datorită tocmai acestor poeți tineri ce încearcă cu succes noile forme de exprimare și își asumă răspunderea.” (traducerile din spaniolă aparțin lui Gelu Vlașin) Volumul conține de altfel, în ultima sa parte, o serie de referințe critice din spațiul de limbă spaniolă, interesante prin perspectivele diferite și avizate asupra operei poetice a autorului român. El ultimo aliento rămâne, ca și Tratat de psihiatrie, un grupaj de poeme generat de sentimentul unei iubiri devoratoare, iubire care acaparează ființa și o duce spre neantizare. Tocmai imaginea unei lumi care se destramă în jurul omului pentru ca în universul astfel golit să rămână doar iubirea, pusă astfel mult mai bine în evidență în ipostazele ei diferite, pentru că, pentru poet, iubirea există, rămâne și dincolo de nimic. Ritualul de iubire este mai întâi cel al dăruirii de sine prin părți ale corpului care se desprind, au o existență proprie și se cufundă în universul ființei iubite (mâna, genunchiul, ochiul drept, apoi ochiul stâng, degetul mare, timpanul, degetul mijlociu, tâmplele, buzele etc.): „mâna care doarme/ care adoarme/ care hrănește/ mâna mea/ cea de toate zilele/ care scrie/ care-mi zugrăvește chipul/ mă ostenește/ mă odihnește/ mă dojenește/ mâna mea/ fără de care/ trupul ar fi o simplă salcie/ la marginea timpului/ iată mâna mea/ ți-o dărui...” (Mâna) Trecerea dintr-un plan al concretului în altul spiritual, cum sugera și traducătorul, este una naturală, pentru că ființa iubită este percepută mai întâi în spirit, apoi într-o vagă concretețe. Sunt mai întâi fragmente ale ființei care se desprind vii spre un alt curs, apoi sunt cele nepalpabile (mintea, judecata, adevărul, ideea etc.), în rătăcirile lor pline de sens, pentru că nu putem neglija și o accepțiune metonimică. Sentimentul devorator cuprinde și spațiul din preajmă, iar o dată cu el și perspectiva suferinței ca purificare: „...iarba/ care doare/ iarba/ din care s-a născut pruncul/ iarba/ din care au răsărit/ piramidele/ iarba fiarelor/ deschizând/ porțile iadului/ ca să-ți aducă în dar/ suferința/ ca pe-o jertfă supremă...” (Iarba) Oficiind un ritual al iubirii în și dincolo de orice realitate, concretețe, poetul sacralizează. Tocmai de aceea, prezența sacrului, în viziunea sa comună, este una vag îndepărtată, accidentală (Zeul), iar ultima expresie a sacralității este întoarcerea acesteia în cuvânt (Judecata), de natură să se apropie mai mult de manifestări lirice ale tragicului. Totul curge spre o percepție a nimicului, a neantului. Numai că nu este vorba de unul convențional, ci de o golire de sine a ființei și a lumii până la a observa că există un nimic transparent, dincolo de care rămâne, se poate vedea, o esență, un arheu al iubirii: „nimicul/ cu care te însoțesc/ nimicul pentru care/ mi-am câștigat/ urma/ din/ crematoriul morților/ care vor să vină/ pentru care dragostea/ se naște din prea multă/ ură de sine/ nimicul/ de dincolo/ ca și când/ ochii tăi/ mi-ar fi străpuns/ neputința privirii” (Nimicul). Trecută prin asemenea experiențe lirice, iubirea nu mai este una convențională, fie ea și esențializată, ci una care dobândește nuanțe contrastante, nu de puține ori luciferice, grație unui neoromantism ce zace în potențialul creator al autorului, bine stăpânit, dar nu atât cât să îl anuleze, alături de o voce poetică a modernității, pe alocuri chiar avangardistă: „ușor/ gândul se strecoară/ ca o seceră/ în mintea ta/ și visul cumplit/ prinde contur/ iată-mă/ sunt îngerul negru/ al timpului care s-a oprit/ și-al celui care-o să vină/ primește-mă/ la sânul tău/ stăpână/ a întunericului veșnic...” (Visul) Autorul nu se lasă prins în convenții. El le depășește cu naturalețe, realizând un univers în care se relaționează diferit, pe alte criterii, iar înțelesurile devin noi, incitante și ademenitoare în același timp. Așa se face că lumina este deseori potrivnică iubirii care se conturează abia dincolo de ea: „lumina/ nu știe/ să moară/ ea nu știe/ să râdă/ să cânte/ în ploaie/ ea nu poate/ să-mi vorbească/ ea nu ești tu...” (Lumina) Iată de ce imaginea iubirii sau a amintirii ei, care lucrează în adâncul ființei, este una a amenințării cu neantizarea adânc sugerată ca o ieșire din sine pentru o revărsare în universul risipit al ființei iubite: „și nici tu/ nu te mai rostogolești/ ca o larvă/ înghețată/ peste pustiul/ din sufletul meu” (Timpanul). Acest tip de amestec al unei permanențe poetice consolidate în accepțiunea comună, cu accente decadentiste, într-un firesc al unui discurs care nu se frânge, dau o notă de simțire aleasă, aristocratică am putea spune, poeziei lui Gelu Vlașin: „povestea cărăbușului/ mic/ și a porcului/ mare/ un ochi de purpură/ strivindu-mă/ cu șenilele/ pe caldarâmul nopților/ pustii/ iată vremea ce va veni...” (Povestea) Este o profeție fără doar și poate, dar una ieșită din freamătul unui timp postmodern simțind ipoteticul ca o permanență, dincolo de bine și de rău (Poate că, Dacă). Atunci când în poem nu ființa iubită întreține o ardere răvășitoare, ci alte repere ale lumii care îl ating, poetul rămâne la ținuta sa înaltă, dar trăirile nu mai sunt la fel de abisale, capabile să mute ziduri, arderile se îndepărtează mai puțin de locuri comune. Așa ar fi poemele dedicate ființelor apropiate din familie, precum mama, tata, fratele. Imaginea unei inițieri într-un univers altfel este una bine realizată poetic, dar nu pătrunde ființa până în pustiul ei, cum o face iubirea: „cu tata/ am făcut un pact/ numai întunericul știe/ cu tata/ eu cobor munții/ și tăcerea/ nu ne doboară/ cu el/ numai izvorul/ poate să urce/ cu tata/ mi-am luat întâia oară/ zborul...” (Tata) În astfel de poezii un abia ascuns retorism se lasă simțit, alături de o asumare a prezenței dincolo de orice limită, dincolo de percepția comună a lumii. O obsesie a morții este exprimată în ipostaze diferite în întreg volumul. Ea este uneori o ispită sau o primejdie, o realitate potrivnică și un fenomen de înfruntat, o împlinire altădată și oricând o permanență, ca o însoțire: „moartea/ tânguiește/ ascuțindu-și colții în creierul meu/ ca niște soldați de plumb/ stau amintirile/ gata să-mi smulgă mintea/ și să mi-o arunce/ în groapa cu lei/ deștepta-mă-voi/ ca să ucid moartea...” (Moartea) Ar fi o eroare să identificăm moartea cu neantul, pentru că în poezia lui Gelu Vlașin ele reprezintă două aspecte diferite. Am precizat că neantul spre care tinde ființa devorată de iubire dobândește în versurile din Ultima suflare o transparență. Nimicul, chiar dacă nu o dată se conturează (!) în vecinătatea morții, este un spațiu cu urmare, o percepție dincolo de care există sau pot exista închegări ale unui adevăr dramatic („m-am reîntors în lume/ și lumea nu există”), chiar dacă totul stă sub semnul ipoteticului, precum ființa, precum universul în care viețuiește: „dacă nimicul/ s-ar transforma în/ fulger și fulgerul/ în cuvânt/ și cuvântul/ în tăcere apăsătoare/ atunci nimicul/ ar deveni/ animalul de pradă al destinului ucis...” (Dacă) Un neant transparent, dincolo de care se întrezăresc dramele ființei într-o percepție altfel, iată o noutate a poeziei lui Gelu Vlașin. De multe ori, tot moartea este cea care îl apropie pe poet de modele sau teme iberice. Fie că se fac trimiteri la ținuturi spaniole de o puternică rezonanță (Ideea) sau la realități devenite simbolice ale aceluiași ținut (Corrida), în profunzime, este vorba de o ținută nobilă în fața suferinței, a morții, de felul, de modul în care adierea tragicului îl găsește pe poet îndreptat cu privirea spre tulburarea din care apare și de dincolo de ea. Există uneori, firește, și apropieri mai palpabile, cum ar fi obsesia cuțitului care îi va tăia carnea trupului, atât de frecventă și în poezia lui F. Garcia Lorca: „briceagul/ îmi taie nemiloasă/ carnea mea/ putredă/ carnea mea/ păcătoasă/ și din adâncul cărnurilor mele/ îmi țâșnește/ întunericul/ orbindu-mă...” (Briceagul) Sunt nuanțe care pigmentează poezia, îi dau o notă ușor aparte și o infuzie de prospețime lirică. Un volum al iubirii, cum am arătat, care stă mai mult sub semnul ipoteticului, al condiționalului, cu preferință pentru comunicarea metonimică reluată într-o mare diversitate are deseori asocieri surprinzătoare, dar transparente, fără să cadă în capcana spectacularului. Repetiția este o modalitate de care uzează în mod frecvent pentru accentuarea componentei obsesive: „pe strada ta/ au înflorit doi ochi albaștri/ pe strada ta/ doar buzele știu să mă rostească/ pe strada ta/ copacii ronțăie lumina/ cuprinși de tăcere/ dar cuvintele tale/ ucid caldarâmul încins/ doar inima mea/ bate câmpii/ pe strada ta” (Strada). De menționat că repetiția primește de cele mai multe ori o notă ritualică, de natură să amplifice poematicul, chiar în condițiile în care (sau mai ales!) cuvintele care fac obiectul repetiției sunt condiționalul dacă și temporalul când, cu o încărcătură semantică îmbogățită. Vom adăuga la problematica poeziei lui Gelu Vlașin afirmația lui Robert Edward Gurnei (Anglia), care îl consideră „un mistic modern” și nu ezită să noteze: „Când citești aceste poezii uimitoare, îți amintești de poezia lui Juan Larrena, și cea a misticilor spanioli San Juan de la Cruz și Fray Luis de León și de Cântarea Cântărilor. Acestea sunt poezii care trag de corzile sufletului. În câteva cuvinte, ele acoperă o zonă enormă de experiență umană, a ceea ce înseamnă a fi uman.” Iată, din punctul nostru de vedere, cred că este o perspectivă întregitoare."
(Andrei Moldovan - cronică apărută în Miscarea Literară nr. 4/2018)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)