REVISTA DESTIN
Destin este o revistă de cultură românească care a fost publicată la Madrid, în Spania în perioada 1951-1972 de către românii aflați în exil. Revista l-a avut ca director de-a lungul întregii sale existențe pe George Uscătescu. Publicația a apărut sub formă de caiete, având o apariție neîntreruptă timp de 20 de ani. Coperta caietelor era de culoare roșie, în timp ce titlul revistei era de culoare galbenă, cele două culori regăsindu-se pe steagul Spaniei. Revista era subintitulată ,,Revistă de cultură românească” și reunea, sub conducerea lui George Uscătescu, un grup de scriitori, care creștea de la un număr la altul al revistei. În aceasta revistă au publicat personalități din diferite domenii, cum ar fi oameni de știință, critici literari, scriitori, nu numai din exilul spaniol, ci din întreaga lume: Grigore Cugler, N.I. Herescu, Alexandru Ciorănescu, Aurel Răuță, Paul Miron, Virgil Ierunca, Ștefan Lupașcu, Alexandru Busuioceanu, Monica Lovinescu, Basil Munteanu, Pamfil Șeicaru, Nicu Caranica, Ștefan Baciu, Horia Stamatu, Vintilă Horia, Mircea Eliade etc.
Primul număr al revistei a apărut în luna iunie a anului 1951. Redacția revistei se afla pe strada Melendez Valdes, nr. 59, Madrid/Spania, după cum reiese din adresa tipărită pe coperta interioară a revistei. ,,Destin” cuprindea mai multe rubrici precum: ,,Studii” ale scriitorilor români aflați în exil, ,,Note”, ,,Comentarii”, ,,Documente” în legătură cu diverse teme și ,,Bibliografie românească” sau ,,Marginalia”. Aici se regăsesc scurte recenzii ale scriitorilor români din exil (Spania), care erau făcute articolelor, cărților sau publicațiilor apărute în afara granițelor României sau erau prezentate evenimentele culturale ce se desfășurau în exil. Totodată, la secțiunea ,,Publicații românești primite”, sunt menționate cărțile și revistele românești sosite pe adresa redacției din țară, dar mai ales de la românii care au publicat în țările în care s-au stabilit. Sub titlul ,,Cărți românești în Spania”, apar enumerate cărțile scriitorilor români tipărite de ,,Asociația Hispano-Română” din Salamanca, sub îngrijirea lui Aurel Răuță. Din redacția revistei ,,Destin” făceau parte: I.D.G. Coterlan, Vintilă Horia, C.I. Popovici, Aurel Răuță, Nicolae Mariția și Vasile Uscătescu.
Paginile revistei ,,Destin” au reușit să cuprindă importante studii, eseuri și articole pe teme de cultură românească și europeană, probleme artistice, istorice, juridice, literare, politice, filosofice, filologice, dar și fragmente de proză, inclusiv poezii și memorii. Din cele 16 caiete, două dintre ele au fost dedicate unor evenimente importante din istoria României precum: 100 de ani de la Unirea Principatelor Române din 1859, respectiv 50 de ani de la Marea Unire din 1918. Iar un caiet i-a fost dedicat poetului Mihai Eminescu, ,,Destin” având ca subtitlu ,,Închinare lui Mihai Eminescu”.
REVISTA CARPAȚII
Carpații a fost o revistă de orientare legionară. Primul număr a apărut în anul 1954 la Madrid. Revista ,,Carpații” a avut două etape de apariție: 1954-1962 și 1972-1990. Director: Aron Cotrus. Redactori: Traian Popescu si N. S. Govora. A fost una dintre revistele cunoscute de cultură romaneasca din Exil și a numarat diverși colaboratori de-a lungul timpului: Pamfil Seicaru, C. Xeni, Nicolae Novac, Dr. Faust Bradescu, Toader Ioras, St. Georgescu-Olenin, Sava Garleanu, I. G. Dimitriu, V. Buescu, Ion Tolescu, Filon Verca, Serafim Bratocea, Dr. Alexandru Suga, Romeo Bran, Dr. Ovidiu Vuia, Nicolae Rosca, Sever Manuceanu, Dr. Ana Maria-Marin, Ion Jovin, Prof. Univ. Stan M. Popescu, Radu Budisteanu, Prof. Univ. Dumitru Paulescu, Vintila Horia, Alexandru Moraru, Ovidiu Ionescu, Printul Mihail Sturdza, Ioan Mirea, Demetrius Leonties, G-ral Platon Chirnoaga, Prof. Univ. Eugen Lozovan si multi altii. A aparut in limbile: romana, franceza si engleza.
REVISTA FAPTA
Revista fapta a avut o apariție sporadică în două etape: 1956-1958 și 1963-1964. Revista Fapta a fost co-fondată de Horia Stamatu care între anii 1951 si 1961 trăieste în Spania, unde co-fondează de asemenea și revista "Libertatea Românească". Horia Stamatu s-a născut la 9 septembrie 1912 în Vălenii de Munte, județul Prahova. Urmează cursurile primare în orășelul natal, apoi Liceul Militar și Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București. Debutează la revista "Floarea de Foc" condusă de Sandu Tudor. Este prof. suplinitor la Liceul "Cantemir Vodă" din București (1936-1937), iar în următorii doi ani redactor la "Enciclopedia României". Părăsește țara, în 1941, ajungand în Germania în lagărul de la Buchenwald (1942-1944). În 1945 se stabilește la Freiburg unde urmeaza studii de filosofie având profesor pe Max Muller, discipolul lui Heidegger. Ocupă funcția de lector de limba română la catedra lui Hugo Friedrich (1946-1948). Pentru doi ani locuiește la Paris. Aici conduce secția literară a Institutului Român de Cercetari de pe lângă Sorbona, fiind și unul din fondatorii lui, alături de Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugene Ionesco. Se stabilește pentru restul vieții la Freiburg. Înițial revista "FAPTA" apăruse la Freiburg (Germania) și îl avea director editor pe Mihail Fotin Enescu și redactor pe Radu Negoiescu și Horia Stamatu cu subtitlul "Foaie de lupta romaneasca pentru ziua de azi si de maine".
REVISTA LIBERTATEA ROMÂNEASCĂ
"LIBERTATEA ROMÂNEASCĂ" (Revista de gând și acțiune românească) l-a avut redactor pe Horia Stamatu. Garant: Mihai Fotin Enescu. iar primul număr a apărut la 1 Mai 1952 la Madrid, Spania. Începând cu numărul 4, revista apare lunar până în 1955. Printre colaboratori: Octavian Buhociu, Alexandru Randa, Gheorghe Bumbesti, D. Anastase s.a.
REVISTA ȚARA ȘI EXILUL
"TARA SI EXILUL" (Curier Informativ al Miscarii Legionare) Director: Gheorghe Costea. Primul număr a apărut în anul 1964 la Madrid pe strada General Mola, 277.- 34-D,- MADRID-16. Depósito Legal - M.3655 - 1965 - OFICINA AUXILIAR - Montera, 20. A fost considerată una dintre publicațiile cele mai însemnate apărute în lumea Exilului la care Horia Sima și-a adus aportul masiv, "TARA SI EXILUL" se constituie într-o bază de date de interes major, referitoare atât la sfera Exilului cât și la cea din țară în perioadă respectivă.
bun blog,interesant
RăspundețiȘtergere