luni, 3 august 2009

Don Quijote Ratacitorul - jurnal iberic



Autor: Gelu Vlasin
Titlu: Don Quijote Ratacitorul
Editura Eikon, 2009
206 pag.


Don Quijote Rătăcitorul - Europa se construieşte cu cărţi (fragment)

"La Madrid, căldură mare, mon cher! În parcul Retiro și-au dat întâlnire peste 383 de expozanţi în cadrul celei de-a 63 a ediţii a Târgului de carte din Madrid. Recent câștigător al Premiului Lara, scriitorul Jorge Semprún ţine o conferinţă la deschiderea oficială a târgului de carte, în pavilionul Europa. Semprún, evocându-l pe Marlaux, vorbește despre operele în care protagoniștii sunt oameni solitari care luptă pentru cucerirea lumii înconjurătoare: Don Quijote, Robinson Crusoe și...Idiotul – personajul incitant a lui Dostoievski. Don Quijote Rătăcitorul începe să simtă o afinitate specială faţă de surprinzătorul și incisivul discurs al scriitorului Jorge Semprún. După consideraţia că un bun cultural nu poate circula „precum o mașină de cusut”, Jorge Semprún a evocat, „în acest istoric moment al aderării de noi membrii în cadul Uniunii Europene”, fi gura filosofului ceh, Jan Patočka – destul de puţin cunoscut în Spania, și împrejurările ciudate în care și-a găsit șfârșitul în anul de graţie 1977. Tot în cadrul alocuţiunii rostite, Semprún a menţionat, într-un mod extrem de favorabil, cultura ţărilor estice, vorbind în special despre România și Ungaria, care, în viziunea scriitorului, fac parte integrantă din Europa, atât prin poziţia lor geografi că, cât mai ales prin aportul adus marii culturi europene. Iată că, încet-încet, personalităţile culturii europene încep să reconsidere atitudinea lor despre literatura ţărilor din estul europei. Nici că se putea un „ambasador” al culturii românești, mai bun decât Jorge Semprún. Dovada că premiul obţinut în România, a fost, până la urmă, de bun augur! La o terasă stau la taclale cu Adrian Mac Liman – scriitor și analist politic, membru al Grupului de Studii Mediterane din cadrul Universităţii Sorbona – Paris, autorul binecunoscutelor cărţi: Palestina – el volcan, Ed. Popular, Madrid 2001, și El caos que viene, Ed. Popular, Madrid, 2002. Unul dintre cei mai avizaţi specialiști internaţionali în problemelele Islamului și Orientului Mijlociu, Adrian Mac Liman îmi povestește despre viziunea greșită asupra atentatelor din 11 martie, despre Bin Laden, pe care a avut ocazia să-l cunoască personal, despre similitudinile emigraţiei românești în raport cu emigraţia spaniolă din anii ’70. Adrian Mac Liman este un fascinant interlocutor, foarte documentat și plin de energie, un atent investigator al problemelor integrismului radical islamic, un scriitor și jurnalist de primă clasă. Undeva, la câţiva zeci de metri distanţă, Mario Benedetti acordă impasibil autografe, în timp ce căldura devine din ce în ce mai insuportabilă. Scriitorul britanic Graham Swift și spaniola Elvira Lindo au susţinut un dialog interesant în cadrul unui ciclu de conferinţe patronate de Circulo de Lectores. Asociaţia librarilor din Madrid a acordat Premiul Cartea anului 2003 unei cărţi de mare impact – Cartea iluziilor de Paul Auster. O foarte interesantă expoziţie fotografi că – Africa en la mirada, a scriitorului și jurnalistului polonez, Ryszard Kapucinski, este prezentată în Pavilionul Europa, pe toată durata târgului de carte, adică mai precis până pe 13 iunie. Don Quijote Rătăcitorul așteaptă cu nerăbdare următorul sfârșit de săptămână (11 iunie,orele 18,30) în care scriitorii români își vor da întâlnire în Pavilionul Europa..."

2 comentarii: