sâmbătă, 14 iulie 2012

O să votez DA pentru demiterea lui Băsescu !


O să votez DA pentru demiterea lui Băsescu !

Nu-mi vine să cred că mai există oameni care-l văd pe Traian Băsescu într-o lumină favorabilă ! Și nu-mi vine să cred că anumiți intelectuali tineri sau mai puțin tineri pot avea o viziune atât de distorsionată asupra realității. Dacă Traian Băsescu era suspendat prin referendum încă din 2007 vă asigur că ne-am fi aflat acum într-o ipostază  mult mai bună din toate punctele de vedere (economic, politic, social). Păcălind în acel moment o majoritate electorală care îndură și acum efectele acelui vot, Băsescu n-a facut altceva decât să-și instaleze oamenii în toate instituțiile statului, să acapareze serviciile de informații, să manipuleze un guvern de marionete și mai ales să transforme țara într-un poligon al conflictelor, al nesimțirii si al urii, al corupției generalizate și al promovării nonvalorilor și a incompetenței. În orice stat civilizat președintele are un rol esențial de moderator. În România Băsescu a fost principalul motor al tuturor conflictelor instituționale din ultimii 8 ani. Ca să nu mai vorbesc de faptul că Băsescu este cel care a taiat 25% din salariile bugetarilor și 15 procente din pensie! Traian Basescu este cel care a încercat sa controleze totul în România. Unii sunt "uimiți" de rapiditatea schimbărilor și acuză majoritatea parlamentară de neconstituționalitate dar uită că de fapt aceasta era singura soluție viabilă și legală (conform procedurii parlamentare constituționale)  pentru a rezolva acest blocaj - o acțiune parlamentară legală și concertată care să repună în funcțiune instituțiile statului care timp de ani și ani de zile au fost unelte de manipulare pentru așa numitul "președinte - jucător". În plus, întreg mecanismul propagandistic pus în funcțiune la nivel internațional pentru discreditarea acțiunilor majorității parlamentare a atins apogeul prin virulența mesajului transmis, mesaj care insinua că în România a avut loc o "lovitură de stat" și că "statul de drept este în pericol" sau că  "justiția este anihilată". Cum e posibil ca anumiți europarlamentari români și responsabili ai filialelor ICR plătiți cu mii de euro de către statul român să facă declarații publice atât de alarmiste și de-a dreptul isterice care au fost pe punctul de-a destabiliza economia României ?  Cu astfel de mesaje și declarații nu s-a făcut altceva decât să se aducă imense prejudicii atât imaginii României cât și credibilității acesteia la nivel internațional. Asemenea iresponsabilități ar trebui sistate și penalizate imediat pentru că aici este pus în discuție viitorul unei națiuni și al țării, al României, nu interesele unei persoane sau grup de persoane sau ale unui partid politic. Doar din aceste motive și cred că e suficient să spun că voi vota DA pentru demiterea lui Băsescu din convingere și fără niciun fel de regrete ! 


În legătură cu toți cei care vor comenta la aceast articol de opinie, indiferent de opțiunile politice pe care le au, aș vrea să le transmit cuvintele unui om pe care l-am respectat, pe care le asimilez în totalitate - Ion Rațiu (via Voltaire):
"Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine..."
Cred că asta-i esența unei democrații: să poți să-ți exprimi liber opiniile și punctele de vedere asupra oricărui subiect. Fără însă a utiliza un limbaj suburban, fără atacuri la persoană, fără instigare la rasism, discriminare de orice tip sau xenofobie. Din păcate însă deja au fost acaparate pănă și cuvintele acestui om și asumate politic de către niște indivizi care jonglează cu democrația peiorând supremația lor asupra unei țări care de fapt aparține tuturor. Invocarea acestui slogan și acapararea lui de către acești indivizi mi se pare la fel de josnică precum atitudinea unor politicieni de-a nu avea bunul simț să renunțe la poziția lor privilegiată și să lupte pentru aceasta chiar cu riscul de-a distruge o țară întreagă. Asemenea atitudini grandomane și autosuficiente ar trebui amendate iar protgoniștii lor aduși definitiv cu picioarele pe pământ. Pentru că am impresia că acești oameni trăiesc într-o realitate paralelă. O realitate numai și numai a lor.  Altfel ne vom trezi că lozincile lor nesimțite vor invada nu numai mitingurile simpatizanților unor partide ci chiar și viața noastră de zi cu zi. Cum e posibil să ai nesimțirea în calitate de politician să rostești lozinca: "Ne vrem țara înapoi" ! De unde și până unde ? De când și până când țara asta e a voastră ? Doamne, cât cinism și câtă lipsă de bun simț ! Sper să dea bunul Dumnezeu să avem parte după 29 iulie și apoi după alegerile parlamentare de o schimbare radicală a tot ceea ce înseamnă modalitate de-a face politică în România. Să dispară pentru totdeauna frica de dosare, spaima de a pierde locul de muncă doar din motivul că nu ești afiliat politic, umilința profesorilor și medicilor, ignoranța cu care sunt tratați muncitorii și pensionarii, nesimțirea celor care au profitat de protecția puterii dar mai ales ura cu care ne-au învrajbit atâția ani unii împotriva altora. Ura fraternă alimentată de interese meschine, ura demolatoare cu care ne întâlnim la fiecare colț al existenței nostre. Îmi doresc o țară în care să pot să mă așez la o masă cu vecinul meu, chiar dacă avem opinii politice diferite și să bem împreună un pahar de vin fără să ne înjurăm, fără să ne agresăm verbal și fizic, fără să devenim instrumente pătimașe ale unor profitori ordinari. O țară în care valorile să fie respectate și prețuite indiferent de partidul din care fac parte, o țară în care copiii mei să simtă siguranța zilei de mâine iar zâmbetele oamenilor pe stradă să devină majoritare. Și vă rog să mă credeți că acest lucru nu este imposibil ! Depinde de noi să facem primul pas. Doar din aceste motive și cred că e suficient să spun din nou că voi vota DA pentru demiterea lui Băsescu din convingere și fără niciun fel de regrete !


9 comentarii:

  1. Ati adus argumente pertinente pentru a va sustine opinia in legatura cu demiterea lui Basescu.
    Sunt fiica unor bugetari care sunt nevoiti sa intretina doua fete studente, care au rate la banci, care se chinuie sa le ofere un trai cat mai bun. Sustin intru-totul ce ati scris mai sus. Pentru ca tara nu e a lor, a PDL-istilor, a USL-istilor, e a noastra. E a parintiilor mei care au iesit in strada in '89 pentru a cere libertate, e a bunicilor mei care au lucrat o viata intreaga pentru o pensie mizera si e a mea pentru ca in iarna, in plina sesiune, ieseam la TNB si strigam "Jos Basescu"!
    La referendumul din 29 iulie, si eu voi vota DA pentru demiterea lui Basescu. Si la fel cum ati spus si dvs, nu voi avea niciun regret, pentru ca tara asta are nevoie de o schimbare!
    O zi buna va doresc!

    RăspundețiȘtergere
  2. Spuneti DA la referendum. NU FITI PROSTI.

    RăspundețiȘtergere
  3. nu prea avem din ce alege, asa ca vom alege raul mai mic.

    RăspundețiȘtergere
  4. Multe argumente valabile.
    Dar nu toate!
    E o prostie sa se sustina: "Băsescu este cel care a taiat 25% din salariile bugetarilor și 15 procente din pensie!" cu varianta: Băsescu este cel care a furat...
    Sa fim totusi lucizi: a fost o masura de criza, pe care au aplicat-o si o vor aplica si alte state.
    Mi-e teama ca o va aplica, direct sau indirect si actualul guvern (vezi cursul euro!).

    RăspundețiȘtergere
  5. Îmi place foarte mult cum gândești și că îți expui ideile public. Felicitări!

    RăspundețiȘtergere
  6. Este ironic ca citati aici pasajul "Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine..." avand in vedere pe cine sustineti prin demiterea lui Basescu. Pe acei oameni care ne fac agenti anti-romani, propagandisti basisti, "morti" etc atunci cand nu suntem de acord cu ei.
    Voi profita de invitatia dumneavoastra pentru a fi, respectuos, de alta parere.
    Pentru fetele cu 20 de ani mai tinere carora le-o tragem, ca intre scriitori. Pardon, voiam sa zic pentru toate fetele care nu au luat BAC-ul, ca in campania lui Mazare. Nu stiu ce m-a apucat

    Si acest camp de verificare, "dovediti ca nu sunteti un robot" este si el ironic. Foarte ironic.

    RăspundețiȘtergere
  7. sper sa nu fie cu suparare...
    mie cel putin, mi se pare ca Basescu este aruncat ca si tap ispasitor romanilor. Imi este atat de greu sa ma uit la politica vazand jurnalisti de culoare si politicieni care nu sunt policitieni. Sa fie dat jos Basescu, foarte bine. Sa avem toate functiile importante in stat detinute de o singura grupare politica, in nici un caz.
    Nu am degand sa sustin un om fara onoare ca Ponta si un papagal ca si Antonescu in dorinta lor pentru putere. Antomenscu nu mai are ce cauta de mult in fruntea PNL.
    In mintea mea mediocra s-a format un alt scenariu, daca in aceste luni de conducere USL, pana in alegeri, ar fi avut atentia reflectata spre statul de drept sunt 100% sigur ca ieseau cu majoritatea uriasa in parlament, poate chiar o activitate mai mare la vot, si ar fi schimbat legea cu vorumul in cazul demiteri, asta tot acum inainte de alegeri. Dupa puteau sa-l dea usor jos pe basescu si sa dizolve PDL(lipsa de sustinatori). Ar fi avut probabil votul meu si pt parlamentare si pt referedumum... asta acceptand sa fiu fost prostit de niste politicieni capabili,
    De ce as da putere suprema unei gasti care face greseli masive. Cred ca exista suficienti oameni care n-au fost la vot pt a lovi USL nu ca l-ar iubi pe base.

    RăspundețiȘtergere
  8. revin cu inca o afirmatie,
    sunt satul de faza cu salariile, idiferent de ce partid ar fi fost la putere ar fi facut acelasi lucru, auzid acum ceva timp ca POnta da bani bugetarilor si sacrifica investitiile...
    nu stiu cum ganditi voi, eu prefer sa duc greu o perioada si apoi sa-mi revin, nu sa tot merge pe un rau acceptabil, k bun... hai sa zicem ca o face din buna intentie, daca USL este mai bun ca PDL, VREAU SA VAD LEGI PESTE LEGI

    RăspundețiȘtergere