1_mic.gif)
2_mic.gif)
luni, 14 decembrie 2009
deinen absurden depressionen
Aflu cu bucurie ca mi-au aparut 2 grupaje de poeme in Germania (Revista Matrix) si Canada (Revista Langage et Creativite) cu traduceri semnate de Kerstin Ahlers si Linda Maria Baros. De asemenea, apar alaturi de alti cativa inamici publici (Elena Vladareanu, Razvan Tupa, Andrei Gamart, Alex Nichifor, Constantin Vica) in proiectul Irinei Botea intitulat "Un instant de citoyenneté - Avant l'hymne national" publicat la Ed. Jeu de Paume (Franta). Oare sa fie de vina grupajul de poeme publicat in Romania literara ?
1_mic.gif)
2_mic.gif)
miercuri, 9 decembrie 2009
Neamul Vlasinilor in varianta actualizata
Neamul Vlaşinilor a mai primit de curand un membru nou in randurile sale. Se numeste Darius Andrei Vlaşin, si s-a nascut in data de 04 decembrie 2009, orele 00:30 in maternitatea spitalului Gregorio Marañon din Madrid. Are 3,050 kg si 53 de cm si va transmite tuturor un gand bun si multa sanatate si fericire in prag de sarbatori !
semnat: tati si mami :)
vineri, 20 noiembrie 2009
Don Quijote Ratacitorul si Omul decor la Gaudeamus
Va invit la o dubla lansare de carte in cadrul Targului de carte Gaudeamus, la standul Editurii EIKON, standul 23, parter, (Pavilionul Central ROMEXPO), sambata 28 noiembrie 2009, orele 13:13 - Don Quijote Ratacitorul, Ed. Eikon, Cluj (eseuri, jurnal) si Omul decor, Ed. Brumar, Timisoara (antologie de poezie). Invitati: Paul Cernat, Cosmin Ciotlos si Claudiu Komartin.
duminică, 25 octombrie 2009
Manifestul deprimist - agresiune si digresiune
Am tot încercat să definesc în ultima vreme un fenomen care pentru unii este absolut vizibil, normal şi cât se poate de actual iar pentru alţii înseamnă începutul sfârşitului, apocalipsa literaturii. Sigur că niciodată n-am fost partizanul textelor care conţin cuvinte şi expresii şocante doar de dragul de-a impresiona un potenţial cititor, sigur că nu suport nici "construcţiile" poetice făcute pentru iluminarea maselor, însă nu pot ignora un text literar care deţine toate valenţele pentru a fi considerat ca atare, doar pentru că îmi displace o anumita expresie gen "să-mi bag pula, sunt o mediocră nenorocită" - probabil dacă ar fi sunat în genul "să-mi bag penisul", mulţi dintre comentatori nu s-ar fi ofuscat atât de tare.
Ceea ce vreau să subliniez este falsitatea şi duplicitatea celor care se oripilează în faţa unui text literar. Sunt de fiecare data aceiasi care se oripileaza în faţa oricarui text literar actual, pentru că nu înţeleg fenomenul literar în profunzimea lui şi pentru că n-au o minima cultură a cititului - lecturile lor s-au oprit undeva în clasicism - şi n-au depăşit niciodată epoca eminesciană, cocheteaza de asemenea cu scriitura şi au împânzit lumea cu epigonismele lor desuete. Au pretenţii să fie consideraţi scriitori de parcă titulatura asta chiar poate corespunde oricăui om care scrie. Aceiaşi vociferatori abundenţi sunt în realitate adepţii patriarhatului (indiferent de sex), al rasismului prea puţin disimulat, al xenofobiei nearticulate şi al unui fel de "traditionalism" feroce - patriotardul de serviciu în folosul comunităţii.
Există în drept şi în fapt numai adevărul promulagat de către cei mai sus menţionaţi. restul - în viziunea dânşilor - sunt reminiscenţe diavoleşti, satanişti sub acoperire, violatori în serie şi femei uşoare, bădărani de cartier şi drogaţi incurabili. Aceste patetice personaje, dacă ar deţine puterea absolută, cu siguranţă că ar încerca restaurarea inchiziţiei. arderea pe rug a ereticilor scriitori actuali "care-şi bat joc de limba şi literatura română folosind cuvinte obscene, triviale, agresive, etc." - dar aceşti oameni uita că trăim într-o societate actuala în care valorile sunt depreciate şi marginalizate, în care becalismele şi vadimismele şi vanghelismele au devenit puncte de referinţă, în care politicienii se bălăcaresc zilnic într-un limbaj suburban, în care vedetele tv sunt actriţe porno şi pitzipoance dezabuzate, în care jurnalimul a devenit o rampă de lansare pentru genul horror, în care şeful îşi angajează secretara dupa gradul de experienţă în felaţie, în care iarba a devenit un brand mai cunoscut decat palinca, în care trypurile nu sunt altceva decat reflecţia unor viziuni asupra ceea ce fiecare dintre noi şi-ar dori să trăiască într-o altă realitate.
Deci, într-o asemenea lume, într-o asemenea sociatate, complexa şi terifiantă, dinamică şi restrictivă în acelaşi timp, cum să nu poţi înţelege un text literar care nu face altceva decât să oglindească o realitate contundentă, cu expresii absolut intrate în cotidian, utilizate de toata lumea, începând cu portarul de la primarie şi terminând cu preşedintele ţării ? Repet, eu sunt pe undeva chiar un pudibond, nu cred că vreunul dintre amicii mei m-au auzit vreodată folosind expresii vulgare, dar asta nu înseamnă că trăiesc în altă lume şi nu văd ce se petrece în jurul meu, asta nu înseamnă că într-un posibil text literar scris de cineva n-o sa pot face vizualizarea critică în mod corect doar pentru că anumite expresii aparţinătoare textului mi se par prea puţin delicate - sigur că rupte din context anumite cuvinte şi expresii ar putea avea o cu totul alta interpretare, însă în realitate, aceste cuvinte şi expresii aparţin unui text literar tocmai pentru a reflecta cât mai bine o imagine, o întâmplare existenţială, un flash citadin.
Nu vreau să mă lungesc prea mult, vreau doar să mai fac o menţiune: atâta timp cât un text literar are toate valenţele valorice petru a fi considerat ca atare (şi asta poate să observe orice persoană cultivată cu minim simţ critic şi cu minim bagaj de lecturi) n-o să fiu niciodată de acord cu atacurile la persoană şi n-o să fiu partizanul nimănui care încearcă să folosească Reţeaua literară drept o rampă de propagare a ideilor xenofobe, rasiste, intolerante şi declamative.
Ceea ce vreau să subliniez este falsitatea şi duplicitatea celor care se oripilează în faţa unui text literar. Sunt de fiecare data aceiasi care se oripileaza în faţa oricarui text literar actual, pentru că nu înţeleg fenomenul literar în profunzimea lui şi pentru că n-au o minima cultură a cititului - lecturile lor s-au oprit undeva în clasicism - şi n-au depăşit niciodată epoca eminesciană, cocheteaza de asemenea cu scriitura şi au împânzit lumea cu epigonismele lor desuete. Au pretenţii să fie consideraţi scriitori de parcă titulatura asta chiar poate corespunde oricăui om care scrie. Aceiaşi vociferatori abundenţi sunt în realitate adepţii patriarhatului (indiferent de sex), al rasismului prea puţin disimulat, al xenofobiei nearticulate şi al unui fel de "traditionalism" feroce - patriotardul de serviciu în folosul comunităţii.
Există în drept şi în fapt numai adevărul promulagat de către cei mai sus menţionaţi. restul - în viziunea dânşilor - sunt reminiscenţe diavoleşti, satanişti sub acoperire, violatori în serie şi femei uşoare, bădărani de cartier şi drogaţi incurabili. Aceste patetice personaje, dacă ar deţine puterea absolută, cu siguranţă că ar încerca restaurarea inchiziţiei. arderea pe rug a ereticilor scriitori actuali "care-şi bat joc de limba şi literatura română folosind cuvinte obscene, triviale, agresive, etc." - dar aceşti oameni uita că trăim într-o societate actuala în care valorile sunt depreciate şi marginalizate, în care becalismele şi vadimismele şi vanghelismele au devenit puncte de referinţă, în care politicienii se bălăcaresc zilnic într-un limbaj suburban, în care vedetele tv sunt actriţe porno şi pitzipoance dezabuzate, în care jurnalimul a devenit o rampă de lansare pentru genul horror, în care şeful îşi angajează secretara dupa gradul de experienţă în felaţie, în care iarba a devenit un brand mai cunoscut decat palinca, în care trypurile nu sunt altceva decat reflecţia unor viziuni asupra ceea ce fiecare dintre noi şi-ar dori să trăiască într-o altă realitate.
Deci, într-o asemenea lume, într-o asemenea sociatate, complexa şi terifiantă, dinamică şi restrictivă în acelaşi timp, cum să nu poţi înţelege un text literar care nu face altceva decât să oglindească o realitate contundentă, cu expresii absolut intrate în cotidian, utilizate de toata lumea, începând cu portarul de la primarie şi terminând cu preşedintele ţării ? Repet, eu sunt pe undeva chiar un pudibond, nu cred că vreunul dintre amicii mei m-au auzit vreodată folosind expresii vulgare, dar asta nu înseamnă că trăiesc în altă lume şi nu văd ce se petrece în jurul meu, asta nu înseamnă că într-un posibil text literar scris de cineva n-o sa pot face vizualizarea critică în mod corect doar pentru că anumite expresii aparţinătoare textului mi se par prea puţin delicate - sigur că rupte din context anumite cuvinte şi expresii ar putea avea o cu totul alta interpretare, însă în realitate, aceste cuvinte şi expresii aparţin unui text literar tocmai pentru a reflecta cât mai bine o imagine, o întâmplare existenţială, un flash citadin.
Nu vreau să mă lungesc prea mult, vreau doar să mai fac o menţiune: atâta timp cât un text literar are toate valenţele valorice petru a fi considerat ca atare (şi asta poate să observe orice persoană cultivată cu minim simţ critic şi cu minim bagaj de lecturi) n-o să fiu niciodată de acord cu atacurile la persoană şi n-o să fiu partizanul nimănui care încearcă să folosească Reţeaua literară drept o rampă de propagare a ideilor xenofobe, rasiste, intolerante şi declamative.
joi, 15 octombrie 2009
Scriitorul nu este un boem prost imbracat care umbla tot timpul beat
"Scriitorul nu este un boem prost imbracat care umbla tot timpul beat"
Opinie: Scriitorul Gelu Vlaşin este de parere că a venit vremea unei schimbari de mentalitate
Alegerile pentru un nou mandat de preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, care vor avea loc pe 23 noiembrie la Teatrul Naţional, sunt privite din ce în ce mai mult ca un moment al adevărului. Ca şi în viaţa politică autohtonă, lucrurile ar trebui să se îndrepte într-o direcţie care să ofere o deschidere mai mare spre valorile consacrate la nivel european şi mondial. Ruperea cu trecutul devine astfel o chestiune majoră, iar suflul nou şi experienţa dobândită în Occident pot oferi o variantă a unei mult cerute schimbări. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Gelu Vlaşin reprezintă una dintre vocile din interiorul instituţiei care cer o dinamizare a relaţiilor dintre scriitorii „bătrâni” şi cei care vin din urmă.
Gelu, ce părere ai despre conflictul dintre generaţiile de scriitori, despre acest „tineri versus bătrâni” existent la toate nivelurile de creaţie literară?
De fapt, conflictul ăsta între generaţii a existat întotdeauna. E adevărat că parcă s-a acutizat foarte mult, cel puţin în ultimul deceniu, şi asta este din cauză că există un sentiment foarte clar, frust, de necomunicare între ce înseamnă scriitor aşa-zis consacrat, ca să nu spun bătrân, şi scriitorii care sunt la început de drum. Acum, de ce s-a acutizat distanţa asta dintre tinerii scriitori şi scriitorii consacraţi, e foarte clar, sunt tineri care au mult mai multă vizibilitate publică decât mulţi scriitori consacraţi. Avem de-a face cu oameni care au publicat o carte sau două şi care sunt mai cunoscuţi decât scriitori care au şase, şapte cărţi publicate şi care, din păcate, nu au mai avut posibilitatea de vizualizare atât de puternică precum o au cei tineri.
Tinerii scriitori, un fel de paria ai societăţii
Cum sunt priviţi scriitorii tineri: în USR şi în afară, în societate?
S-a consolidat ideea că un scriitor trebuie să fie, în genere, un suferind, un boem care toată ziua este pe la Muzeul Literaturii cu capul pe sub masă, beat, prost îmbrăcat şi care locuieşte într-o dependinţă, într-o mansardă nenorocită. Or, ideea este păguboasă rău de tot. În primul rând pentru că şi ei sunt oameni, în al doilea rând sunt artişti, iar condiţia artistului în România este cea care este, în al treilea rând pentru că, fiind consolidat pe ideea că pentru a fi un artist autentic trebuie să fii un nenorocit de boem, unii îşi autovictimizează poziţia şi le dau astfel posibilitatea celorlalţi să-i marginalizeze.
Care sunt pârghiile ce ar putea duce la o inversare a raportului de responsabilităţi din USR în cadrul relaţiei tineri-bătrâni?
Acum, să fim sinceri, ce se întâmplă în USR este, practic, exact ce se întâmplă în societatea românească. Haideţi să ne uităm la structurile politice, haideţi să ne uităm la structurile administraţiei publice şi o să vedem că sunt conduse de oameni în vârstă care au probabil formată ideea din vechiul sistem de a controla totul. Atunci, foarte greu o să reuşească tinerii să pătrundă în structurile astea. Eu sunt de-a dreptul bulversat când stau de vorbă cu scriitori de o anumită vârstă şi care, pur şi simplu, nu înţeleg ce se întâmplă în scriitura de astăzi.
La USR, ca la prezidenţiale
Ce părere ai despre prezumtivii candidaţi la şefia USR?
Sunt nişte disproporţii evidente, ca şi la Preşedinţia României, şi la preşedinţia USR. Când tu nu eşti capacitat şi capabil nici măcar să participi la preşedinţia asociaţiei de locatari, şi tu vrei la Preşedinţia României sau, în speţă, a USR, mi se pare că nu există simţul ridicolului. Dan Mircea Cipariu, spre exemplu, cred că a făcut o alegere foarte proastă să candideze. Sincer, Nicolae Manolescu nu cred că are un contracandidat serios. Costi Stan este un tip echilibrat, dar nu are susţinerea necesară în afara Bucureştiului. Cât îl priveşte pe Nicolae Breban, valoric, îl văd egalul lui Manolescu. Din păcate pentru el, Breban nu are şarm şi este considerat că are o obtuzitate mai pronunţată în relaţionarea cu ceilalţi.
Intenţionezi să participi la alegerile din 2 noiembrie, de la Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti. Ce ai putea schimba în bine dacă ai câştiga?
Sunt multe de schimbat şi dau în acest sens doar câteva exemple: în primul rând, paginile web ale ASB şi ale USR sunt jalnice, de o lipsă de profesionalism strigătoare la cer. Pe urmă, aş crea cluburi de lectură în care scriitorii să se întâlnească şi să socializeze. Eu am întâlnit la ASB o mulţime de oameni care spuneau că se întâlnesc numai când sunt alegeri. Aproape că nici nu se mai recunoşteau între ei. E absurd. Spaţii sunt nenumărate, Sala Oglinzilor de la USR stă acolo şi zace, nu are niciun fel de utilitate, deşi se plătesc toate cheltuielile de administrare.
Casa Monteoru, o afacere derulată sub tăcere
„Despre Casa Monteoru se spune că a fost câştigată în instanţă de cei care au revendicat-o, dar că s-a ajuns la o înţelegere să rămână în administrarea patrimoniului USR un timp determinat. Aici a fost mai degrabă o înţelegere între proprietarii de drept şi actualii chiriaşi. Asta implică şi o acţiune financiară, dar nimeni nu poate să spună în ce constă, pentru că nimeni n-a văzut vreun contract, nu s-a făcut publică niciun fel de situaţie şi asta datează încă de pe vremea de când preşedinte al USR era Uricaru.”
„Dacă ne vom trezi cu un vot dintr-ăsta, de pildă, Dan Mircea Cipariu - preşedinte, atunci eu îmi dau demisia. Îmi dau demisia din USR, din ASB, pentru că atunci chiar voi considera că am fost învins, chiar voi considera că nu mai este nimic de făcut în USR şi că lucrurile se află într-o decadenţă totală.”
Gelu, ce părere ai despre conflictul dintre generaţiile de scriitori, despre acest „tineri versus bătrâni” existent la toate nivelurile de creaţie literară?
De fapt, conflictul ăsta între generaţii a existat întotdeauna. E adevărat că parcă s-a acutizat foarte mult, cel puţin în ultimul deceniu, şi asta este din cauză că există un sentiment foarte clar, frust, de necomunicare între ce înseamnă scriitor aşa-zis consacrat, ca să nu spun bătrân, şi scriitorii care sunt la început de drum. Acum, de ce s-a acutizat distanţa asta dintre tinerii scriitori şi scriitorii consacraţi, e foarte clar, sunt tineri care au mult mai multă vizibilitate publică decât mulţi scriitori consacraţi. Avem de-a face cu oameni care au publicat o carte sau două şi care sunt mai cunoscuţi decât scriitori care au şase, şapte cărţi publicate şi care, din păcate, nu au mai avut posibilitatea de vizualizare atât de puternică precum o au cei tineri.
Tinerii scriitori, un fel de paria ai societăţii
Cum sunt priviţi scriitorii tineri: în USR şi în afară, în societate?
S-a consolidat ideea că un scriitor trebuie să fie, în genere, un suferind, un boem care toată ziua este pe la Muzeul Literaturii cu capul pe sub masă, beat, prost îmbrăcat şi care locuieşte într-o dependinţă, într-o mansardă nenorocită. Or, ideea este păguboasă rău de tot. În primul rând pentru că şi ei sunt oameni, în al doilea rând sunt artişti, iar condiţia artistului în România este cea care este, în al treilea rând pentru că, fiind consolidat pe ideea că pentru a fi un artist autentic trebuie să fii un nenorocit de boem, unii îşi autovictimizează poziţia şi le dau astfel posibilitatea celorlalţi să-i marginalizeze.
Care sunt pârghiile ce ar putea duce la o inversare a raportului de responsabilităţi din USR în cadrul relaţiei tineri-bătrâni?
Acum, să fim sinceri, ce se întâmplă în USR este, practic, exact ce se întâmplă în societatea românească. Haideţi să ne uităm la structurile politice, haideţi să ne uităm la structurile administraţiei publice şi o să vedem că sunt conduse de oameni în vârstă care au probabil formată ideea din vechiul sistem de a controla totul. Atunci, foarte greu o să reuşească tinerii să pătrundă în structurile astea. Eu sunt de-a dreptul bulversat când stau de vorbă cu scriitori de o anumită vârstă şi care, pur şi simplu, nu înţeleg ce se întâmplă în scriitura de astăzi.
La USR, ca la prezidenţiale
Ce părere ai despre prezumtivii candidaţi la şefia USR?
Sunt nişte disproporţii evidente, ca şi la Preşedinţia României, şi la preşedinţia USR. Când tu nu eşti capacitat şi capabil nici măcar să participi la preşedinţia asociaţiei de locatari, şi tu vrei la Preşedinţia României sau, în speţă, a USR, mi se pare că nu există simţul ridicolului. Dan Mircea Cipariu, spre exemplu, cred că a făcut o alegere foarte proastă să candideze. Sincer, Nicolae Manolescu nu cred că are un contracandidat serios. Costi Stan este un tip echilibrat, dar nu are susţinerea necesară în afara Bucureştiului. Cât îl priveşte pe Nicolae Breban, valoric, îl văd egalul lui Manolescu. Din păcate pentru el, Breban nu are şarm şi este considerat că are o obtuzitate mai pronunţată în relaţionarea cu ceilalţi.
Intenţionezi să participi la alegerile din 2 noiembrie, de la Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti. Ce ai putea schimba în bine dacă ai câştiga?
Sunt multe de schimbat şi dau în acest sens doar câteva exemple: în primul rând, paginile web ale ASB şi ale USR sunt jalnice, de o lipsă de profesionalism strigătoare la cer. Pe urmă, aş crea cluburi de lectură în care scriitorii să se întâlnească şi să socializeze. Eu am întâlnit la ASB o mulţime de oameni care spuneau că se întâlnesc numai când sunt alegeri. Aproape că nici nu se mai recunoşteau între ei. E absurd. Spaţii sunt nenumărate, Sala Oglinzilor de la USR stă acolo şi zace, nu are niciun fel de utilitate, deşi se plătesc toate cheltuielile de administrare.
Casa Monteoru, o afacere derulată sub tăcere
„Despre Casa Monteoru se spune că a fost câştigată în instanţă de cei care au revendicat-o, dar că s-a ajuns la o înţelegere să rămână în administrarea patrimoniului USR un timp determinat. Aici a fost mai degrabă o înţelegere între proprietarii de drept şi actualii chiriaşi. Asta implică şi o acţiune financiară, dar nimeni nu poate să spună în ce constă, pentru că nimeni n-a văzut vreun contract, nu s-a făcut publică niciun fel de situaţie şi asta datează încă de pe vremea de când preşedinte al USR era Uricaru.”
„Dacă ne vom trezi cu un vot dintr-ăsta, de pildă, Dan Mircea Cipariu - preşedinte, atunci eu îmi dau demisia. Îmi dau demisia din USR, din ASB, pentru că atunci chiar voi considera că am fost învins, chiar voi considera că nu mai este nimic de făcut în USR şi că lucrurile se află într-o decadenţă totală.”
* Interviu realizat de Gelu Diaconu in ziarul RING din 15 octombrie 2009 - detalii la: http://www.ziarulring.ro/stiri/8348/scriitorul-nu-este-un-boem-prost-imbracat-care-umbla-tot-timpul-beat
marți, 22 septembrie 2009
Marile jocuri de culise si orgoliile nemasurate ale unui candidat la presedentia USR
Scria Grig pe blog:
"...pe fruntea lui Dan Mircea Cipariu au curs râuri de transpiraţie. Nu se aştepta ca Gelu Vlaşin să vină cu un program pe care să-l recite din ce în ce mai tare. Un program simplu mergând pe reţeta antireclamei, adică pe ce nu s-a făcut în mandatul care a trecut (na, că ri(t)mează!). E adevărat că, la un moment, dat programul lui Vlaşin semăna cu un atac la autor (…băiatul nostru se lupta deja cu cărţile lui Cipariu) da’ chestia asta a prins şi oamenii l-au votat. Aşa că, am pierdut vreo 3 ore, la cele 3 tururi de scrutin, cu balotaje şi balonaje (unii s-au cam călcat pe pneuri), după cum urmează: prima oară a fost 46 pentru Vlaşin la 44 pentru Cipariu, restul până la 110 voturi fiind anulate. A doua oară a fost 51 la 51 (observaţi că votanţii se plictiseau şi, pe rând, o tăiau) iar a treia oară a fost 52 pentru Cipi (nu cred că se supără că-l alint) şi 48 pentru Gelu Vlaşin. Cipi a câştigat, încă un mandat (…e despre secţie de Poezie, tre’ să rimeze din când în când). Eu am fost în comisia de numărare a voturilor şi pot să garantez că alegerile au fost corecte, dar… au fost şi aberaţii. Mincu a făcut mişto de Ofelia Prodan şi a propus-o pentru şefia secţiei, gagica a intrat în joc şi a avut vreo…3 voturi. Mulţi n-au înţeles cum trebuie să voteze (printr-o liniuţă care-l taie pe candidatul nedorit, sau prin încercuirea numelui celui dorit) cu toate că Horia Gârbea le-a explicat de cel puţin 10 ori, etc."
S-au ales reprezentanţii în Consiliul Naţional al Uniunii Scriitorilor din Romania - USR, după cum urmează (in ordinea numarului de voturi obtinute):
1.Varujan Vosganian
2.Nicolae Prelipceanu
3.Gelu Vlaşin
4.Liviu Ioan Stoiciu
5.Ghe. Istrate
Şi Comitetul de conducere al sectie Poezie de la ASB
1.Nicolae Prelipceanu
2.Cornelia Savu
3.Trăian T. Coşovei
4.Denisa Comănescu
5.Mariana Filimon
6.Aura Christi
7.Bogdan O. Popescu
8.Gelu Vlaşin
9.Grigore Şoitu
---------------------------------------------------------------------
Am vazut la un moment dat ca articolul de pe blogul respectiv a fost modificat la "sugestia" lui Dan Mircea Cipariu - care vad ca nu suporta nici un fel de joc democratic. Inseamna ca a fost modificat si procesul verbal de sedinta desi toata lumea aflata in sala inclusiv cei din comisia de votare au auzit cand s-a dat citire rezultatelor primului tur. Adica 46 voturi Vlasin - 44 Cipariu ! Plus ca la al 2-lea tur s-a incercat anularea unor voturi valabile dar la interventia a 2 dintre membrii comisiei de votare (care au sesizat acest lucru) s-a revenit asupra deciziei. Totusi nu inteleg de unde incrancenarea si orgoliul furibund a lui Cipariu care isi doreste inclusiv presedentia USR !!!. Ma intreb cu stupoare cum poate Cipariu sa emita pretentii pentru presedentia USR cand i-a lipsit foarte putin ca sa piarda presedentia unei sectii din cadrul unei filiale a USR ? Cum ar putea avea incredere cineva intr-o persoana care da semene vadite de incrancenare in obtinerea puterii dar care in acelasi timp nu are curajul asumarii ?
luni, 21 septembrie 2009
Cosmin Ciotlos despre Don Quijote Ratacitorul
"Puteam asculta mai jos inregistrarea emisiunii Adelei Greceanu de la Radio Romania Cultural - Noua Revista Vorbita (21 august 2009) in care un tanar si promitator critic - Cosmin Ciotlos - se pronunta asupra cartii "Don Quijote Ratacitorul" de Gelu Vlasin, carte aparuta de curand la Editura Eikon din Cluj Napoca:"
* detalii la: http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/cosmin-ciotlos-despre-don
marți, 15 septembrie 2009
Don Quijote Ratacitorul - unul dintre primele trailere de prezentare a unei carti din Romania
Unul dintre primele trailere de prezentare a unei carti din Romania realizat de Andrei Ruse pentru cartea "Don Quijote Ratacitorul" de Gelu Vlasin. O prima varianta de proiect video de tip experimental care se constituie intr-un preambul al antologiei de autor intitulata "Omul decor" - volum in curs de aparitie la Editura BRUMAR din Timisoara.
Cartea Don Quijote Ratacitorul de Gelu Vlasin poate fi comandata direct la Editura Eikon din Cluj - Napoca pe adresa de mail: eikondifuzare@yahoo.com sau edituraeikon@yahoo.com. Cartea costa doar 20 RON (cca. 4,75 EURO) + taxele postale in functie de destinatie. Trimiterile se fac prin posta in sistem ramburs.
Adresa: Editura EIKON ,
Str. Mecanicilor, nr. 48, Cluj-Napoca
Tel./fax: 0364-117246, 0728-084803
miercuri, 9 septembrie 2009
sâmbătă, 5 septembrie 2009
Poeme în România literară nr. 35 / 04-09-2009
Revista România literară îmi publică în ultimul numar (35 / 04-09-2009) un grupaj de poeme din volumul Ayla (preconizat sa apară la începutul anului viitor la Editura Cartea Românească). O frumoasă surpriză la doar 4 zile de la aniversarea zilei de naştere :)
marți, 1 septembrie 2009
Cristina Vlasin - traducere din Javier Canaves
Cristina Vlasin & Claudiu Komartin au tradus 5 poeme din Javier Canaves, poeme publicate in revista Ramuri, nr. 7-8/2009 (Revista editata de Uniunea Scriitorilor din Romania si Fundatia Ramuri). Javier Canaves este un poet spaniol, nascut pe 2 septembrie 1973 in Palma de Mallorca. Licentiat in Drept la Universitatea Insulele Baleare. A publicat mai multe volume de poezie, printre care "In partea sudica a hartii" (2001) si "In cele din urma ai reusit sa ma faci sa urasc bluesul" (2003). A primit mai multe premii si distinctii: Premiul orasului Velez - Malaga (1999), Premiul Angel Martinez Baigorii (2000), Premiul Hiperion (2003).
luni, 24 august 2009
DoDu made by Wayfalua
DoDu, îmi spuneam la un moment dat: poate că lumea-i prea mică sau ambiţiile mele pera mari, îmi spuneam, EU, de parcă n-aș fi avut doar 4 ani când mă cocoţam în vârful clăii din Valea Ciurilii ca să văd cerul mai de aproape. Mi se parea pamântul atât de mic, de acolo, din vârful acela impozant încât, dacă n-ar fi venit tânu să mă ameninţe cu furca lui uriașă, aș fi stat întreaga noapte să privesc cerul incredibil de albastru, în speranţa c-o să vină vreun ozeneu și-o să mă ducă în lumea aia dintre stele. Stele am văzut eu, ce-i drept, puţin mai târziu, când a pus tânu mâna lui de piatră pe umărul meu fragil, strângându-mă atât de tare încât am văzut stele verzi. Mă ţîpurigule, mă! tu-ţi muma care te-o făcut. Pă mă șpuriule, dacă pcicai din vârfu jârezî șî-ţ fărmai tăte șioantele?! Și-mi ţinea tânu o teorie moroșănească – era de prin părţile Moiseiului, Dumnezeu să-l ierte, încât îmi venea să intru în pământ de rușine. Mai bine mi-ar fi dat o bătaie zdravănă decât să-mi spună cuvintele acelea. Tata l-a moștenit în mare măsură și avea obiceiul să mă certe în loc să mă bată. Dar, odată, într-o vară de neuitat, și-a încălcat „principiile”, a pus mâna pe o jordie de mesteacăn și mi-a tras o „bătută cu strigături” de n-am putut să dorm vreo două, trei nopţi. Făcusem un pariu cu niște amici: care sparge cu praștia mai multe stopuri de la remorcile forestiere parcate în apopierea pădurii de pe Strâmba – local nostru preferat de întâlnire și joacă. Ce-i drept, n-am ieșit campion, dar știu cu siguranţă că am obţinut un „premiu” de nu l-am uitat nici în ziua de azi.
Asta, dragă DoDu, ca să-ţi dai și tu seama cât de precoce eram, în materie de „premii”! La școală am fost întotdeauna printre primii, dar nu știu cum se făcea că mai totdeauna trebuia să împart premiul I ori cu fi ul șefului de post, o jigodie agresivă și limitată care mă fugărea prin curtea școlii strigând: Geluuu purceluuuu... Geluuuuu purceluuuu și care-mi trăgea ghionturi la gimnastică de-mi dădeau lacrimile de furie și neputinţă, ori cu băiatu’ lui nenea primarul, un exemplar bubos și pârâcios, care pășea cu mândrie patriotică pe urmele lu tac-su, om uns cu toate alifi ile, pcr-ist de nădejdie și benefi ciar al unei „rente” lunare, pentru benefi cii aduse în folosul comunităţii! Prin clasa a VIII-a, profesoara mea de română, d-na Huniar, care mă avea la sufl et și care mă fascina ori de câte ori deschidea gura, avea o voce impresionantă și caldă în ciuda unei fi zionomii care n-o avantaja deloc, m-a trimis cu încredere la olimpiada de română, în ciuda protestelor unor odrasle premărite care-și revendicau acest drept, dar care n-aveau nici în clin și nici în mânecă cu tot ceea ce ar fi trebuit să însemne literatura română. Unul dintre subiectele de la olimpiadă a fost unul cât se poate de ciudat: descrieţi în versuri impresia voastră despre Ștefan cel Mare! Și uite așa, vrândnevrând, am scris eu prima poezie, de sorginte patriotică, cu care am și luat un premiu, spre fericirea profesoarei și disperarea colegilor.
La sfârșitul clasei a VIII-a, mi-am luat traista în băţ și am plecat întrun oraș apropiat, cel mai apropiat cu putinţă, la Năsăud, unde, singur cuc, am dat examen la liceul George Coșbuc, unul dintre cele mai renumite din zonă. Dat examen, luat examen, bucurie mare! Naveta cu autobuzul, în fi ecare zi vreo 30 de km dus și 30 întors. Dar parcă n-a fost așa infernal, doar mă obișnuisem cu naveta în primii mei ani de școală când trebuia să parcurg 8 km zilnic (dus-întors), din Tranzbordare – ţinutul de baștină al Vlașinilor și până în Telciu, localitatea în care se afl a Școala Generală. Dar, draga DoDu, haide să nu mă lungesc prea tare. Foaia mea de parcurs a fost una foarte lungă și plină de peripeţii. Cu vacanţele petrecute „în câmpul muncii”, la CAP-ul din Sânmihaiul de Câmpie, apoi ultima treaptă de liceu facută într-un alt oraș, Bistriţa, la vreo 45 de km de casă, Revoluţia făcută cu zb-ul în mână ca să un vină teroriștii arabi cu elicopterele și să distrugă sediul aflat în paragină al unei primării de provincie, cu patriotisme înfl ăcărate: noi tinerii, tineretul liber, schimbare, jos comunismul, cu întâlniri nocturne la sediul ziarului AHA, cu O.C. Hogea investigando activităţile ilicite ale deja nou formatei nomenklaturi, cu idealismele desuete și nopţile albe, cu festivalurile de teatru de la Sângeorz experimentandumi veleităţile actoricești într-un rol de pomină, cu vizitele mele, din ce în ce mai sporadice în zona ţinuturilor natale, apoi Clujul, apoi Bucureștiul. Frecventând Cercul de lectură a lui Ioan Bogdan Lefter sau cenaclul Litere de la Universitate.
Când mi-am depus actele pentru prima bursă, din 5 locuri oferite, obţinusem locul 6! Nu s-ar fi întâmplat nimic dacă n-aș fi aruncat o privire pe lista celor acceptaţi, descoperindu-l, cu stupoare, pe unul dintre colegii mei de grupă, un individ absolut insipid, o nulitate în toată splendoarea descriptivă a definiţiei. Sângele meu de moroșan a început să clocotescă. Mi-am prezentat contestaţia, propunând, nici mai mult, nici mai puţin, o competiţie deschisă cu benefi ciarul celei de-a 5-a poziţii de pe listele celor acceptaţi la bursă. Și uite așa, cu mare tam-tam și cu riscul de-a intra în colimatorul apocalipticilor profesori universitari, m-am trezit cu o petiţie în care eram informat că, în urma analizei atente a contestaţiei mele, a fost suplimentat un al 6-lea loc pentru bursele pariziene. Hi, hi, hi! M-am trezit abia în Paris, locul în care mi-am ratat șansa de-a deveni cetăţean francez, pe motive de orbire, înainte de plecarea din ţară având nefericita inspiraţie de-a mă îndrăgosti. Așa că, am dat cu piciorul ofertelor franţuzești și m-am întors la marea iubire care, în marea ei mărinimie și recunoștinţă, m-a părăsit câţiva ani mai târziu în favoarea unui profesor din facultate.
Apoi crize, ani întregi de zbenguială psihotică, alcool, proletarism cu Marius Ianuș prin crâșmele cele mai deșucheate ale Bucureștiului. Și, normal, multe, multe pome. Nimic ieșit din comun, până în ziua în care am întâlnit-o pe Ioana Pârvulescu. Am stat la taclale și, printre alte minimalisme, i-am dat să citească vreo câteva poeme. Nu mă cunoștea aproape deloc, mă văzuse de câteva ori cu ocazia unor evenimente culturale. M-a sunat după câteva zile și mi-a spus că i-au plăcut foarte mult poemele mele și că, dacă n-am nimic împotrivă, ar vrea să le arate unor colegi din redacţia revistei România literară. La două săptămâni de la întâmplare eram invitat la redacţie. După o discuţie directă cu Constanţa Buzea, m-am trezit faţă în faţă cu Nicolae Manolescu. Aproape că mi s-a tăiat respiraţia. Mi s-au înmuiat picioarele de emoţie. Vezi tu, DoDu, eu primisem o educaţie tipic ardelenească în care factorul respect avea o conotaţie aproape mistică. Așa-l vedeam eu pe Manolescu. Un colos! Mi-a strâna mâna, Manolescu, și mi-a spus: tinere, îmi plac versurile astea și dacă n-ai nimic împotrivă aș vrea să le fac o prezentare în revistă. N-am fost în stare să scot nici un sunet, am aprobat, aproape mecanic, bâiguind un fel de răspuns gutural. Apoi, lucrurile s-au succedat cu o viteză ameţitoare. L-am cunoscut pe Traian T. Coșovei care mi l-a prezentat apoi pe Liviu Ioan Stoiciu. Ioan Es. Pop mi-a dat o rubrică în pagina de cultură a Ziarului Financiar, Stoiciu mi-a propus un loc în redacţia Vieţii românești, iar Iosif Naghiu m-a primit secretar administrativ la Asociaţia Scriitorilor din București. Premii, festivaluri de poezie, multe prietenii, primele invidii, primele răutăţi.
Într-o zi, cu pretextul unei invitaţii la un festival de literatură din Belgia, am plecat din nou în străinătăţuri. Am plecat în ideea că de data asta n-o să mai gafez precum o facusem la Paris. După un scurt popas în Franţa, am plecat în Spania. Și n-am mai gafat! Cel puţin, până acum. Tot ceea ce am obţinut ulterior a fost datorat oprimismului meu nativ și spiritului meu de luptă. Sunt și eu, ca și tine, un Don Quijote Rătăcitor, dragă DoDu, un combatant, incisiv cu impostura și intolerabil în faţa mediocrităţii. Cam ăsta ar fi răspunsul meu. Poate că e sufi cient sau poate că nu. Dar asta, oricum, contează prea puţin. În urma mea a rămas doar scrisul. Și nevoia permanentă de a-mi depăși propriile limite. Atât și nimic mai mult.
Asta, dragă DoDu, ca să-ţi dai și tu seama cât de precoce eram, în materie de „premii”! La școală am fost întotdeauna printre primii, dar nu știu cum se făcea că mai totdeauna trebuia să împart premiul I ori cu fi ul șefului de post, o jigodie agresivă și limitată care mă fugărea prin curtea școlii strigând: Geluuu purceluuuu... Geluuuuu purceluuuu și care-mi trăgea ghionturi la gimnastică de-mi dădeau lacrimile de furie și neputinţă, ori cu băiatu’ lui nenea primarul, un exemplar bubos și pârâcios, care pășea cu mândrie patriotică pe urmele lu tac-su, om uns cu toate alifi ile, pcr-ist de nădejdie și benefi ciar al unei „rente” lunare, pentru benefi cii aduse în folosul comunităţii! Prin clasa a VIII-a, profesoara mea de română, d-na Huniar, care mă avea la sufl et și care mă fascina ori de câte ori deschidea gura, avea o voce impresionantă și caldă în ciuda unei fi zionomii care n-o avantaja deloc, m-a trimis cu încredere la olimpiada de română, în ciuda protestelor unor odrasle premărite care-și revendicau acest drept, dar care n-aveau nici în clin și nici în mânecă cu tot ceea ce ar fi trebuit să însemne literatura română. Unul dintre subiectele de la olimpiadă a fost unul cât se poate de ciudat: descrieţi în versuri impresia voastră despre Ștefan cel Mare! Și uite așa, vrândnevrând, am scris eu prima poezie, de sorginte patriotică, cu care am și luat un premiu, spre fericirea profesoarei și disperarea colegilor.
La sfârșitul clasei a VIII-a, mi-am luat traista în băţ și am plecat întrun oraș apropiat, cel mai apropiat cu putinţă, la Năsăud, unde, singur cuc, am dat examen la liceul George Coșbuc, unul dintre cele mai renumite din zonă. Dat examen, luat examen, bucurie mare! Naveta cu autobuzul, în fi ecare zi vreo 30 de km dus și 30 întors. Dar parcă n-a fost așa infernal, doar mă obișnuisem cu naveta în primii mei ani de școală când trebuia să parcurg 8 km zilnic (dus-întors), din Tranzbordare – ţinutul de baștină al Vlașinilor și până în Telciu, localitatea în care se afl a Școala Generală. Dar, draga DoDu, haide să nu mă lungesc prea tare. Foaia mea de parcurs a fost una foarte lungă și plină de peripeţii. Cu vacanţele petrecute „în câmpul muncii”, la CAP-ul din Sânmihaiul de Câmpie, apoi ultima treaptă de liceu facută într-un alt oraș, Bistriţa, la vreo 45 de km de casă, Revoluţia făcută cu zb-ul în mână ca să un vină teroriștii arabi cu elicopterele și să distrugă sediul aflat în paragină al unei primării de provincie, cu patriotisme înfl ăcărate: noi tinerii, tineretul liber, schimbare, jos comunismul, cu întâlniri nocturne la sediul ziarului AHA, cu O.C. Hogea investigando activităţile ilicite ale deja nou formatei nomenklaturi, cu idealismele desuete și nopţile albe, cu festivalurile de teatru de la Sângeorz experimentandumi veleităţile actoricești într-un rol de pomină, cu vizitele mele, din ce în ce mai sporadice în zona ţinuturilor natale, apoi Clujul, apoi Bucureștiul. Frecventând Cercul de lectură a lui Ioan Bogdan Lefter sau cenaclul Litere de la Universitate.
Când mi-am depus actele pentru prima bursă, din 5 locuri oferite, obţinusem locul 6! Nu s-ar fi întâmplat nimic dacă n-aș fi aruncat o privire pe lista celor acceptaţi, descoperindu-l, cu stupoare, pe unul dintre colegii mei de grupă, un individ absolut insipid, o nulitate în toată splendoarea descriptivă a definiţiei. Sângele meu de moroșan a început să clocotescă. Mi-am prezentat contestaţia, propunând, nici mai mult, nici mai puţin, o competiţie deschisă cu benefi ciarul celei de-a 5-a poziţii de pe listele celor acceptaţi la bursă. Și uite așa, cu mare tam-tam și cu riscul de-a intra în colimatorul apocalipticilor profesori universitari, m-am trezit cu o petiţie în care eram informat că, în urma analizei atente a contestaţiei mele, a fost suplimentat un al 6-lea loc pentru bursele pariziene. Hi, hi, hi! M-am trezit abia în Paris, locul în care mi-am ratat șansa de-a deveni cetăţean francez, pe motive de orbire, înainte de plecarea din ţară având nefericita inspiraţie de-a mă îndrăgosti. Așa că, am dat cu piciorul ofertelor franţuzești și m-am întors la marea iubire care, în marea ei mărinimie și recunoștinţă, m-a părăsit câţiva ani mai târziu în favoarea unui profesor din facultate.
Apoi crize, ani întregi de zbenguială psihotică, alcool, proletarism cu Marius Ianuș prin crâșmele cele mai deșucheate ale Bucureștiului. Și, normal, multe, multe pome. Nimic ieșit din comun, până în ziua în care am întâlnit-o pe Ioana Pârvulescu. Am stat la taclale și, printre alte minimalisme, i-am dat să citească vreo câteva poeme. Nu mă cunoștea aproape deloc, mă văzuse de câteva ori cu ocazia unor evenimente culturale. M-a sunat după câteva zile și mi-a spus că i-au plăcut foarte mult poemele mele și că, dacă n-am nimic împotrivă, ar vrea să le arate unor colegi din redacţia revistei România literară. La două săptămâni de la întâmplare eram invitat la redacţie. După o discuţie directă cu Constanţa Buzea, m-am trezit faţă în faţă cu Nicolae Manolescu. Aproape că mi s-a tăiat respiraţia. Mi s-au înmuiat picioarele de emoţie. Vezi tu, DoDu, eu primisem o educaţie tipic ardelenească în care factorul respect avea o conotaţie aproape mistică. Așa-l vedeam eu pe Manolescu. Un colos! Mi-a strâna mâna, Manolescu, și mi-a spus: tinere, îmi plac versurile astea și dacă n-ai nimic împotrivă aș vrea să le fac o prezentare în revistă. N-am fost în stare să scot nici un sunet, am aprobat, aproape mecanic, bâiguind un fel de răspuns gutural. Apoi, lucrurile s-au succedat cu o viteză ameţitoare. L-am cunoscut pe Traian T. Coșovei care mi l-a prezentat apoi pe Liviu Ioan Stoiciu. Ioan Es. Pop mi-a dat o rubrică în pagina de cultură a Ziarului Financiar, Stoiciu mi-a propus un loc în redacţia Vieţii românești, iar Iosif Naghiu m-a primit secretar administrativ la Asociaţia Scriitorilor din București. Premii, festivaluri de poezie, multe prietenii, primele invidii, primele răutăţi.
Într-o zi, cu pretextul unei invitaţii la un festival de literatură din Belgia, am plecat din nou în străinătăţuri. Am plecat în ideea că de data asta n-o să mai gafez precum o facusem la Paris. După un scurt popas în Franţa, am plecat în Spania. Și n-am mai gafat! Cel puţin, până acum. Tot ceea ce am obţinut ulterior a fost datorat oprimismului meu nativ și spiritului meu de luptă. Sunt și eu, ca și tine, un Don Quijote Rătăcitor, dragă DoDu, un combatant, incisiv cu impostura și intolerabil în faţa mediocrităţii. Cam ăsta ar fi răspunsul meu. Poate că e sufi cient sau poate că nu. Dar asta, oricum, contează prea puţin. În urma mea a rămas doar scrisul. Și nevoia permanentă de a-mi depăși propriile limite. Atât și nimic mai mult.
* Gelu Vlaşin, Don Quijote Rătăcitorul, Editura EIKON, 2009, Cluj-Napoca (fragment)
marți, 18 august 2009
Intalnirile de la Telciu
Cred ca au fost suficiente întâlniri (cam 5-6) la Telciu încât să pot face un bilanţ satisfăcător. La prima întâlnire s-au afişat zgomotos pe tărâmul vlaşinilor câţiva teribili băuturi de absint autohton: Ştefan Manasia, Cosmin Perţa, Andrei Doboş, Claudiu Komartin. Apoi au început să poposească şi alţi bravi cavaleri ai mesei rotunde: Octavian Soviany, Miruna Vlada, Constantin Virgil Bănescu (Bobiţă), Stoian G. Bogdan (sgb), Andrei Ruse, Sorin DespoT, Dan Coman, Marin Malaicu Hondrari, Ana Dragu, Florin (John) Partene, Veronica Ganea. Însă la ultima întâlnire petrecută în acest sfârşit de săptămâna la Telciu lucrurile s-au transformat radical. Nenicii de la formaţia Timpuri Noi cu Dan Iliescu şi Artan în prim plan au bulversat bieţii arbuşti fructiferi cu pofta lor vegetariană şi mi-au speriat păstrăvii din lac printr-un foc de tabără care a transformat zona într-un cântec de voie bună până spre dimineaţă (normal, din repertoriul aceleiaşi formaţii stropit din belşug cu "apă de foc" made by Pensiunea Vlaşinilor). Plus ca am renunţat la confortabilul vagon de dormit pentru o incursiune Telciu - Bucureşti în masina lui Artanu - dar a meritat ! Pe bune ! Oamenii ăştia sunt super faini şi au vitalitate cât pentru o întreagă generaţie. vineri, 14 august 2009
Poemul saptamanii in Ziarul de Duminica
Poemul saptamanii in Ziarul de Duminica - 153 de cuvinte pentru Irina (lui Claudiu Komartin) : http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/poemul-saptamanii-153-de-cuvinte-pentru-irina-4642398/ by EU :)
miercuri, 12 august 2009
Don Quijote Ratacitorul poposeste la Telciu
Formaţiile "Timpuri Noi" şi "Viţa de vie" concertează la zilele comunei Telciu (Bistriţa-Năsăud) - aici va fi prezent şi poetul Gelu Vlaşin care îşi va lansa volumul "Don Quijote Rătăcitorul" - Jurnal iberic . Sâmbătă şi duminică, telcenii dar şi locuitorii satelor aparţinătoare sunt invitaţi să ia parte la zilele comunei Telciu. Potrivit primarului Sever Mureşan, este vorba de ediţia a treia a acestei sărbători, debutul evenimentului fiind asigurat de Cupa Telciului la fotbal. Şi-au anunţat participarea echipa de juniori I a Gloriei Bistriţa, Viticola Dumitra şi Şoimii Romuli, care vor juca alături de Eciro Forest. Tot sâmbătă, 15 august, la ora 17.00 va avea loc o lansare de carte "Don Quijote Rătăcitorul" a poetului Gelu Vlaşin, originar de pe aceste locuri. Începând cu ora 20.00, în faţa telcenilor se vor produce trupa "Viţa-de-vie", iar primarul Sever Mureşan va acorda diplome celor mai longevive cupluri din acestă localitate. Pentru ziua de duminică, programul este unul extrem de plin, Astfel, de la ora 13.00, spectacolul de muzică populară va fi deschis de Fanfara ţărănească din Telciu şi de ansamblul folcloric "Pană de păun". Vor urma pe scenă următoarele ansambluri: "Hora" (Tg. Mureş), "Balada" (Bistriţa), "Tradiţii maramureşene" dar şi o parte din "Dor Românesc". De asemenea, pe scenă vor urca Domnica Dologa, Alexandru Pugna, Ioachim Spân, Nicolae Cioancă, Anuţa Motofelea, Mirela Petruş. Invitatul acestei ediţii a zilelelor Telciului este Traian Jurchelea. Zilele comunei Telciu se vor încheia cu două concerte susţinute de Narcisa Suciu şi "Timpuri Noi". " Sunt foarte importante pentru noi aceste zile, mai ales că pe 15 august cinstim Adormirea Preamaritei Stapânei noastre Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioară Maria. Sperăm că vom avea soare, iar oamenii se vor simţi bine", a conchis Sever Mureşan.
Alin Cordos
Ziarul Mesagerul
11 august 2009
S-a stins poetul Constantin Virgil Banescu (1982 - 2009)
Constantin Virgil Bănescu (1982-2009)
sursa biografiei: colocviu2009.wordpress.com
Licenţiat al Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice, banescuSNSPA, Bucureşti, membru USR. A publicat volumele de poezie câinele, femeia şi ocheada (Ed. Timpul, Iaşi, 2000), floarea cu o singură petală (Ed. Junimea, Iaşi, 2002) şi acelaşi cer ce nu e (Ed. Vinea, Bucureşti, 2006).
A fost tradus în germană (Oskar Pastior, Ernest Wichner), spaniolă (Joaquín Garrigós) şi slovenă (Aleš Mustar). A primit Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (2001) şi Premiul „Hubert Burda” pentru tineri poeţi din Europa de Est (Heidelberg, 2003). A beneficiat de burse literare în Germania. A publicat poezie în revistele Ziua Literară, Literatorul, Paradigma, Tomis, Poezia, Poesis, Viaţa Românească, Ziarul de Duminică, Tribuna, Mozaicul, Adevărul Literar şi Artistic, Bucureştiul Cultural, Manuskripte, Akzente, Schreibheft, Die Horen, Wespennest, Empireuma, Cuadernos del Ateneo.
A publicat traduceri din engleză în română (din Jean Harris) în Observator cultural şi Bucureştiul Cultural. A publicat traduceri din română în engleză, realizate împreună cu Jean Harris, pe www.wordswithoutborders.com (din Gabriela Adameşteanu), în Observator cultural (din Stelian Tănase) şi în Plural (din Ştefan Bănulescu), cu traducerea din urmă câştigând, împreună cu Jean Harris, bursa pentru traducere pe 2007-2008 a International Center for Writing & Translation al University of California, Irvine.
A fost tradus în germană (Oskar Pastior, Ernest Wichner), spaniolă (Joaquín Garrigós) şi slovenă (Aleš Mustar). A primit Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (2001) şi Premiul „Hubert Burda” pentru tineri poeţi din Europa de Est (Heidelberg, 2003). A beneficiat de burse literare în Germania. A publicat poezie în revistele Ziua Literară, Literatorul, Paradigma, Tomis, Poezia, Poesis, Viaţa Românească, Ziarul de Duminică, Tribuna, Mozaicul, Adevărul Literar şi Artistic, Bucureştiul Cultural, Manuskripte, Akzente, Schreibheft, Die Horen, Wespennest, Empireuma, Cuadernos del Ateneo.
A publicat traduceri din engleză în română (din Jean Harris) în Observator cultural şi Bucureştiul Cultural. A publicat traduceri din română în engleză, realizate împreună cu Jean Harris, pe www.wordswithoutborders.com (din Gabriela Adameşteanu), în Observator cultural (din Stelian Tănase) şi în Plural (din Ştefan Bănulescu), cu traducerea din urmă câştigând, împreună cu Jean Harris, bursa pentru traducere pe 2007-2008 a International Center for Writing & Translation al University of California, Irvine.
sursa biografiei: colocviu2009.wordpress.com
luni, 3 august 2009
Don Quijote Ratacitorul - jurnal iberic
Autor: Gelu Vlasin
Titlu: Don Quijote Ratacitorul
Editura Eikon, 2009
206 pag.
Don Quijote Rătăcitorul - Europa se construieşte cu cărţi (fragment)
"La Madrid, căldură mare, mon cher! În parcul Retiro și-au dat întâlnire peste 383 de expozanţi în cadrul celei de-a 63 a ediţii a Târgului de carte din Madrid. Recent câștigător al Premiului Lara, scriitorul Jorge Semprún ţine o conferinţă la deschiderea oficială a târgului de carte, în pavilionul Europa. Semprún, evocându-l pe Marlaux, vorbește despre operele în care protagoniștii sunt oameni solitari care luptă pentru cucerirea lumii înconjurătoare: Don Quijote, Robinson Crusoe și...Idiotul – personajul incitant a lui Dostoievski. Don Quijote Rătăcitorul începe să simtă o afinitate specială faţă de surprinzătorul și incisivul discurs al scriitorului Jorge Semprún. După consideraţia că un bun cultural nu poate circula „precum o mașină de cusut”, Jorge Semprún a evocat, „în acest istoric moment al aderării de noi membrii în cadul Uniunii Europene”, fi gura filosofului ceh, Jan Patočka – destul de puţin cunoscut în Spania, și împrejurările ciudate în care și-a găsit șfârșitul în anul de graţie 1977. Tot în cadrul alocuţiunii rostite, Semprún a menţionat, într-un mod extrem de favorabil, cultura ţărilor estice, vorbind în special despre România și Ungaria, care, în viziunea scriitorului, fac parte integrantă din Europa, atât prin poziţia lor geografi că, cât mai ales prin aportul adus marii culturi europene. Iată că, încet-încet, personalităţile culturii europene încep să reconsidere atitudinea lor despre literatura ţărilor din estul europei. Nici că se putea un „ambasador” al culturii românești, mai bun decât Jorge Semprún. Dovada că premiul obţinut în România, a fost, până la urmă, de bun augur! La o terasă stau la taclale cu Adrian Mac Liman – scriitor și analist politic, membru al Grupului de Studii Mediterane din cadrul Universităţii Sorbona – Paris, autorul binecunoscutelor cărţi: Palestina – el volcan, Ed. Popular, Madrid 2001, și El caos que viene, Ed. Popular, Madrid, 2002. Unul dintre cei mai avizaţi specialiști internaţionali în problemelele Islamului și Orientului Mijlociu, Adrian Mac Liman îmi povestește despre viziunea greșită asupra atentatelor din 11 martie, despre Bin Laden, pe care a avut ocazia să-l cunoască personal, despre similitudinile emigraţiei românești în raport cu emigraţia spaniolă din anii ’70. Adrian Mac Liman este un fascinant interlocutor, foarte documentat și plin de energie, un atent investigator al problemelor integrismului radical islamic, un scriitor și jurnalist de primă clasă. Undeva, la câţiva zeci de metri distanţă, Mario Benedetti acordă impasibil autografe, în timp ce căldura devine din ce în ce mai insuportabilă. Scriitorul britanic Graham Swift și spaniola Elvira Lindo au susţinut un dialog interesant în cadrul unui ciclu de conferinţe patronate de Circulo de Lectores. Asociaţia librarilor din Madrid a acordat Premiul Cartea anului 2003 unei cărţi de mare impact – Cartea iluziilor de Paul Auster. O foarte interesantă expoziţie fotografi că – Africa en la mirada, a scriitorului și jurnalistului polonez, Ryszard Kapucinski, este prezentată în Pavilionul Europa, pe toată durata târgului de carte, adică mai precis până pe 13 iunie. Don Quijote Rătăcitorul așteaptă cu nerăbdare următorul sfârșit de săptămână (11 iunie,orele 18,30) în care scriitorii români își vor da întâlnire în Pavilionul Europa..."
Rondul de noapte
Asociatia BIBLIOPOLIS in colaborare cu Editura EIKON si Biblioteca Judeteana Bistrita - Nasaud organizeaza Festivalul de poezie "Rondul de Noapte". Participa: Gabriel Chifu, Dumitru Chioaru, George Vasile Dancu, Ion Muresan, Adrian Popescu, Aurel Rau, Robert Serban, Lucian Vasiliu, Gelu Vlasin, George Vulturescu si scriitori bistriteni. Invitati speciali: Stoian G. Bogdan (sgb), Andrei Ruse si Sorin DespoT
Perioada: 29, 30, 31 iulie 2009
Locul: Filiala "Andrei Muresanu" a Bibliotecii Judetene
In fiecare zi cu incepere de la 19ºº
joi, 2 iulie 2009
Experimentele Rolit ediţia a IV-a
Premiile RoLit ediţia a IV-a
Sâmbătă 4 iulie, ora 18:00 în Club A va avea loc cea de a IV-a ediţie a evenimentelor lunare RoLit concept în care primii şapte scriitori din topurile cititorilor şi criticilor la poezie şi proză sunt premiaţi. Premiile RoLit nu înseamnă festivism şi înmânări de diplome şi nu sunt urmate de chiolhanuri literare pe bani publici. Evenimentele sunt spectacole de poezie, proză şi teatru în regia Luminiţei Anton. Participă actorii: Diana Vlase, Lăcrămioara Brecea, Puiu Jipa, criticii Octavian Soviany, Felix Nicolau, Claudiu Komartin, Constantin Abăluţă, scriitori şi jurnalişti. În timpul evenimentului va avea loc lansarea volumului Zoon Poetikon de George Asztalos, editura Grinta, Cluj, iunie 2009, în prezenţa autorului. În încheiere un spectacol în premieră absolută, universală, pus în scenă pentru prima dată până în prezent.
Pentru a IV-a oară în acest an Club A se transformă în Club A,B,C,D,E,F,G,H,I,J,K,L,M,N,O,P,Q,R,S,T,U,V,X,Y,Z. Spitalul vouă / terapie de inimă, minte şi literatură. Invitat Jung Freud şi asistentele sale: Lăcrămioara Brecea şi Diana Vlase
Club A
Blănari 14
http://www.cluba.ro/
Mircea Cartarescu invitat la MTR pentru o lectura publica
Povestitorii de la Sosea este un proiect al MTR - Muzeului Taranului Roman, care isi propune sa aduca in fata publicului, luna de luna, pe unii dintre cei mai pretuiti scriitori romani. Lecturile publice sunt pretutindeni unele dintre cele mai vii evenimente ale scenei culturale. Este evident astazi ca, dincolo de intimitatea cititului, iubitorii de literatura cauta sa-l cunoasca, sa-l auda, sa-l simta pe autor in relatia cu propriul text. Discutiile dintre scriitor si cititorii lui, purtate de fiecare data dupa lectura unui fragment de roman sau a unei povestiri, sunt deseori mai incitante, mai autentice si mai lamuritoare decat clasicele dezbateri critice. Vino la Clubul Taranului pentru a-i asculta citind si pentru a-i intreba multe si marunte!
Joi, 2 iulie, de la ora 19.00, la Povestitorii de la Sosea este invitat scriitorul Mircea Cartarescu care va citi un text nepublicat inca in volum. Moderator va fi Simona Sora, redactor la Dilema Veche si editor coordonator la Dilemateca si recent castigatoare a premiului USR pentru cartea de critica literara "Regasirea intimitatii"
marți, 16 iunie 2009
SGB isi lanseaza Chipurile la Bookfest
Vineri, 19 iunie, ora 17:30, la targul de carte Bookfest, din complexul Romexpo, la standul editurii Cartea Romaneasca, Stoian G. Bogdan (SGB) isi lanseaza cartea de poeme "Chipurile". Vor vorbi in ordine alfabetica: Alex Matei, Cosmin Ciotlos, Daniel Cristea-Enache si in cele din urma, chiar autorul. "Chipurile" este un volum de poezie castigator al concursului de manuscrise organizat de catre USR si editura Cartea Romaneasca. Pentru mai multe informatii accesati blogul SGB-ului: http://chipurile.blogspot.com/
marți, 9 iunie 2009
Cosmin Perta la Poeticile Cotidianului
Joi, 11 iunie, 2009, începând cu ora 18.00, Răzvan Ţupa şi Cosmin Perţa vă invită în Salt Pub (vizavi de Club A, la etaj) la o ediţie a Poeticilor Cotidianului în care vor fi lansate fără mare tam-tam două plachete de versuri: Bătrânul, o divină comedie, experiment literar absurd-suprarealist, cu 8 desene de Adrian Sandu, editura Charmides, 2009. După lectura acestei plachete unii au declarat că nu mai pot scrie, alţii că nu se mai pot ridica de pe jos de râs, dar au fost şi dintre aceia care au spus „interesant”. şi Bocete şi Jelanii, volumaş de poeme cât se poate de serios. După unii mai bun decât zorovavel, santinela şi cântec la un loc, după alţii bun, o evoluţie în limita orizontului de aşteptare, dar au fost şi dintre aceia care au spus „merge şi aşa”. O producţie un cristian, scoasă în Biblioteca de poezie şi recomandată de Observator cultural. Vă aşteptăm cu limba scoasă!
Cosmin Perta s-a nascut pe 5 decembrie 1982, in Viseu de Sus, Maramures. Licentiat al Facultatii de Litere, Universitatea „Babes-Bolyai”, Cluj-Napoca, si masterand al Facultatii de Litere, Universitatea Bucuresti, este in prezent Secretar General de Redactie al revistei Cuvantul. A debutat in anul 2002 cu volumul de versuri Zorovavel, Ed. Grinta. In anul 2004, este coautor la Dictionarul Echinox. In 2005, publica, la Ed. Vinea, Santinela de lut, poeme. Este laureat a numeroase premii literare.
Cosmin Perta s-a nascut pe 5 decembrie 1982, in Viseu de Sus, Maramures. Licentiat al Facultatii de Litere, Universitatea „Babes-Bolyai”, Cluj-Napoca, si masterand al Facultatii de Litere, Universitatea Bucuresti, este in prezent Secretar General de Redactie al revistei Cuvantul. A debutat in anul 2002 cu volumul de versuri Zorovavel, Ed. Grinta. In anul 2004, este coautor la Dictionarul Echinox. In 2005, publica, la Ed. Vinea, Santinela de lut, poeme. Este laureat a numeroase premii literare.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)